Nicușor Constantinescu, judecat sub control judiciar în dosarul Centrului Militar Zonal: Decizia nu este definitivă
Președintele suependat al Consiliului Județean Constanța Nicușor Constantinescu va fi judecat sub control judiciar în dosarul Centrul Militar Zonal, în care a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, informează Agerpres.
Judecătorii Tribunalului Constanța au admis, joi, cererea lui Nicușor Constantinescu, de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței. Decizia nu este definitivă.
În perioada controlului judiciar, Nicușor Constantinescu este obligat „să nu comunice direct sau indirect și prin orice mijloace de comunicare, cu martorii și experții din prezenta cauză, cu personalul Centrului Militar Zonal Constanța, cu personalul din cadrul Consiliului Județean Constanța și cu consilierii județeni care au participat, în orice formă, în procesul de propunere, decizie și execuție a celor două hotărâri ale Consiliului Județean Constanța care au vizat Centrul Militar Zonal Constanța (HCJ 153/2009 și HCJ 339/2012), să nu divulge sau să redea în presă sau pe rețelele sociale, direct sau indirect, informații din cauza penală”, potrivit instanței.
Pe 26 februarie, magistrații Tribunalului Constanța au decis cercetarea în arest la domiciliu a lui Nicușor Constantinescu, în dosarul Centrul Militar Zonal Constanța, pentru abuz în serviciu.