Președintele suspendat al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, a ajuns în România joi dimineață, cu o cursă de la Istanbul care a aterizat pe Aeroportul Otopeni în jurul orei 11:30.
Acesta a fost preluat de Poliție și dus la Tribunalul București pentru confirmarea mandatului de arestare.
Dacă instanţa va confirma mandatul de arestare, Nicuşor Constantinescu va fi încarcerat în Arestul Poliţiei Capitalei. Ulterior, în funcţie de ce va spune medicul, acesta va rămâne în Arestul Poliţiei Capitalei sau va fi dus într-un spital penitenciar, au precizat surse din Poliție pentru Mediafax.
Constantinescu a fost reținut miercuri de polițiștii din Turcia, acolo unde se afla de patru zile.
Acesta a părăsit Statele Unite, la expirarea vizei de 6 luni. În tot acest timp, baronul s-a plâns mereu că nu se poate întoarce în ţară deoarece urmează un tratament în clinicile americane – pe care de altfel le tot schimba.
Judecătorii au decis că în dosarul său nu se află niciun document care să arate cât de vitală este tratarea în Statele Unite, sau în orice altă ţară, a baronului de Constanţa. Pentru că nu s-a întors din Statele Unite la data stabilită de instanţa din România, Nicuşor Constantinescu fusese dat în urmărire internațională, pe 7 iulie, prin Interpol de către Inspectoratul General al Politiei Romane.
Ministerul Justiţiei a transmis, săptămâna trecută, autorităţilor din Turcia documentelor necesare pentru aducerea în ţară a lui Constantinescu, judecat în mai multe dosare.