Nicu Covaci va fi incinerat. Ce se va întâmpla cu cenușa, conform ultimei sale dorințe
Nicu Covaci va fi incinerat, conform ultimei sale dorințe. Costin Adam, solistul trupei Phoenix a confirmat că cenușa muzicianului va fi împărțită: jumătate aruncată în Marea Mediterană și cealaltă jumătate depusă la mormântul mamei sale din România. Potrivit g4media.ro, acestea au fost dorințele lui Covaci în ultimele momente ale vieții sale.
Membrii trupei vor fi prezenți la Timișoara pentru ceremonia de adio care se va desfășura la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul.
În ciuda faptului că Nicu Covaci a fost creștin ortodox, Biserica Ortodoxă Română nu oficiază slujbe pentru cei incinerați, astfel nu va exista o ceremonie publică în prezența clerului ortodox. Totuși, va avea loc o ceremonie de înhumare privată, a anunțat Adam. În plus, se pregătește o paradă moto în memoria lui Covaci, organizată de membrii trupei Phoenix și Sorin Stanca, președintele clubului Hells Angels Timișoara, pentru a onora pasiunea muzicianului pentru motociclete.