Nicolae Popa, audiat la Parchetul ÎCCJ în dosarul prăbușirii Fondului Naţional de Investiţii

Nicolae Popa, audiat la Parchetul ÎCCJ în dosarul prăbușirii Fondului Naţional de Investiţii
Foto: curentul.ro

Fostul administrator al Fondului Naţional de Investiţii , Nicolae Popa, a fost adus joi la Parchetul ÎCCJ pentru a fi audiat în dosarul privind prăbușirea instituției, în care este cercetat și Sorin Ovidiu Vîntu, pentru spălare de bani și instigare la delapidare, transmite Mediafax.

Nicolae Popa a fugit din România în anul 2000. Acesta a fost arestat la Jakarta în decembrie 2009, în urma unui mandat de arestare emis de Interpol la solicitarea poliției române.

La începutul lunii decembrie 2010, un tribunal indonezian a admis cererea Bucureștiului de extrădare a fostului membru FNI. Ministrul indonezian al Justiției, Patrialis Akbar, a autorizat extrădarea lui Popa în România, hotărâre aprobată și de președintele indonezian, Susilo Bambang Yudhoyono, pe 25 august 2010.

Fostul director Gelsor a fost condamnat de Tribunalul București, în 2006, la 15 ani închisoare pentru înșelăciune, alături de Ioana Maria Vlas şi alte nouă persoane. Mai mult de 100.000 de români şi-au pierdut banii investiţi, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească aproximativ o sută de milioane de euro compensaţii. Decizia a rămas definitivă în 2009.

Nicolae Popa a fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al Sov Invest, societatea de administrare a FNI. Decizia definitivă şi irevocabilă în dosarul prăbuşirii FNI a fost dată în 4 iunie 2006, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`