Nicolae Bacalbașa, declarații HALUCINANTE: Deputatul PSD compară protestul din Piața Victoriei cu conflictele din Fâșia Gaza și cere SANCȚIONAREA celor care au depus plângeri penale 

Publicat: 22 08. 2018, 12:18

Nicolae Bacalbaşa iese din nou la rampă. Deputatul PSD vrea ca toţi protestatarii bătuţi fără milă de jandarmi în Piaţa Victoriei şi care au depus plângere să fie sancţionaţi. Ba mai mult, a comparat protestul din 10 august cu cele din Fâşia Gaza unde forţele de ordine împuşcă zeci de oameni fără să îi întrebe nimeni nimic.

Într-un interviu pentru RFI, Bacalbașa a luat apărarea jandarmilor, susținând că intervenția în forță a acestora este perfect explicabilă din punct de vedere uman.

„Deci ce s-a întâmplat acolo, au fost câteva sute, până la o mie de profesionişti perfect pregătiţi, poate mai bine pregătiţi decât jandarmii, care au avut sprijinul activ şi conştient al aşa-zişilor demonstranţi paşnici. Oricum, toţi cei care au depus plângeri, din punctul meu de vedere, ar trebui imediat sancţionaţi pentru trei lucruri: participare la o demonstraţie ilegală, conform legii româneşti, participare la o demonstraţie după orele 21 şi o rămânere în această zonă, după ce Jandarmeria a emis toate avertizările legale imperative de părăsire a zonei”, a spus Bacalbașa.

Întrebat cum i s-a părut intervenția jandarmilor de la protest, deputatul a răspuns: „Eu ştiu de exemplu că de patru luni se desfăşoară nişte demonstraţii la frontiera dintre Gaza şi statul Israel, frontiera fiind un zid înalt de opt metri de beton şi grănicerii israelieni până acum, în patru luni, au împuşcat 171 de persoane şi au rănit câteva mii. Nu am văzut o reacţie violentă, deci… zicându-se că se încalcă legi acolo”.

”Reporter: Nu înţeleg paralela pe care aţi făcut-o…

Nicolae Bacalbaşa: Dvs. nu înţelegeţi, poate alţii înţeleg. Să zicem că eu nu am inteligenţa necesară să explic destul de clar.

Reporter: Sugeraţi că jandarmii ar fi trebuit să fie şi mai agresivi?

Nicolae Bacalbaşa: Nu, jandarmii au acţionat conform tuturor normelor legale”, a fost dialogul dintre parlamentar și reporterul RFI.

Totodată, deputatul i-a calificat drept ”iresponsabili” pe cei care și-au adus copiii în piață la protest.

„Păi, aici s-a încercat manipularea, cine a adus copiii este iresponsabil, pentru că s-a ştiut din timp că va fi o manifestare violentă”, a mai declarat Nicolae Bacalbașa.