Nicoale Păun cere înăsprirea legii anti-droguri: „Piața dispare. Cei care solicită asemenea substanțe cântăresc mai bine” (VIDEO)

Publicat: 23 08. 2023, 09:59
Actualizat: 23 08. 2023, 10:07

Liderul romilor din România, Nicolae Păun, președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa (APRPE), solicită înăsprirea pedepselor atât pentru cei care consumă droguri, cât și pentru cei care le distribuie. Într-o intervenție pentru B1 TV, acesta a declarat că responsabilă pentru faptul că România a ajuns piață pentru drogurile de mare risc sunt politicienii care nu au stopat fenomenul prin legi potrivite:

„Plec de la următoarea teorie: atunci când într-un stat cum este România observăm că consumul de droguri, de stupefiante, de subtanțe interzise a ajuns la cote alarmante, se consumă droguri în cluburi, la petreceri private, la spectacole mai mari, mai mici, se consumă la festivaluri, în școli, de către copii, tineri, fără buletin în mână de la 13 ani, eu cred că vinovatul principal pentru această explozie a acestui fenomen este clasa politică.

Dacă cu adevărat parlamentarii țării acesteia și-ar fi dorit ca acest fenomen să fie eradicat, clasa politică trebuie să vină să reglementeze legi atât de categorice și simple, pe înțelesul tuturor, fără să mai existe virgule, în sensul în care să știe toată lumea, dacă dețin nu 0,60 g, ci 0,01g fac 7 ani de pușcărie. Piața dispare, cei care solicită asemenea substanțe cântăresc mai bine, se merită ca eu să consum 0,60g, 0,50g?…Ce e tâmpenie aia din motivația judecătorilor că nu a pus viața în pericol? Clasa politică și foarte mulți judecători nu sunt de acord cu asemenea legi pentru că copiii lor consumă”.

Nicolae Păun a mai precizat că măsurile de prevenție ar putea avea rolul lor doar în măsura în care există o legislație foarte dură:

„Pe la începutul anilor 2000, s-a înființat Agenția Națională Antidrog (ANA). Prima dată s-a mers pe prevenție, considerându-se de cuviință că nu e chiar așa un fenomen de mare amploare. La data respectivă, eu reprezentând o comunitate cu foarte mulți oameni defavorizați, persoane expuse la un pericol de acest gen, am menționat că nu aceasta este soluția a prevenției, ci cea mai bună soluție este o lege foarte foarte dură încât nimeni să nu poată să își permită să se atingă de aceste substanțe. În paralel este adevărat că poți merge cu diverse activități de prevenție, în școli, comunități mai restranse”.