UPDATE:Liviu Dragnea a avut o ieșire nervoasă în momentul în care jurnaliștii l-au întrebat de ce a ales să petreacă chiar în seara în care se comemorează 2 ani de la tragedia din Colectiv. Liderul PSD a negat că ar fi fost o petrecere cu ocazia zilei sale de naștere, ce a avut loc sâmbătă, afirmând doar că ar fi fost o "întâlnire a PSD". (Detalii AICI)
Niciun respect pentru victimele de la Colectiv. Parlamentarii PSD s-au strâns să petreacă ziua lui Dragnea exact la 2 ani de la tragedia care a îndoliat o țară
#DIRECT_ONE_g2wfu0#
Faptul că politicienilor nu le pasă de populație și de dramele prin care trec românii nu este nimic nou. Însă, parlamentarii PSD par să întreacă orice limită. Aceștia au decis să petreacă în Clubul Floreasca exact în seara când se împlinesc doi ani de la cea mai cumplită tragedie care a lovit România, incendiul de la clubul Colectiv care a dus într-un final la decesul a 65 de tineri.
Liviu Dragnea a împlinit sâmbătă vârsta de 55 de ani și a decis să își organizeze o petrecere pentru a îi cinsti pe colegii parlamentari din PSD exact în seara în care se împlinesc doi ani de la tragedie, conform știrileprotv.ro.
Astfel, deputații și senatorii PSD s-au strâns începând cu ora 18 în Clubul Floreasca pentru a îl sărbători pe Liviu Dragnea.
În tot acest timp, în fața clubului Colectiv mii de persoane s-au perindat pentru a aprinde o lumânare în memoria victimelor tragediei din noaptea de 30 octombrie 2015, iar la Arenele Romane are loc un concert în memoria acestora.