Nici JUSTIȚIA nu-l oprește! "Sorin Oprescu conduce din umbră Spitalul Municipal!”: Tolontan: În afară de iubită, și-a numit încă 5 directori

Publicat: 07 04. 2017, 12:24

Fostul primar al Bucureștiului, medicul Sorin Oprescu, conduce din umbră cel mai mare spital din România. Potrivit unei investigații a lui Cătălin Tolontan, imediat după instalarea Guvernului Grindeanu, l-a conducerea Spitalului Universitar a fost numită “fără concurs” în funcția de manager iubita lui Oprescu, Adriana Nica.

Medici din Spitalul Universitar de Urgență au declarat că în ultima lună au asistat la apariția în spital a mai multor apropiați ai lui fostului primar, scrie jurnalistul într-un articol publicat pe tolo.ro.

După demisia din funcția de primar general, din cauza dosarelor de corupție în care este anchetat, medicul Oprescu s-a întors să lucreze în spital, unde conduce secția de chirurgie.

Alte numiri cheie la unitatea spitalicească amintită sunt: Bogdan Hreapcă, șef al Investițiilor din Primărie, a fost numit la Achiziții, iar director de Îngrijiri a fost numită Luminița Zamrii, asistenta șefă de la clinica ”Academica”, clinică dirijată de Oprescu, prin care s-au spălat foarte mulți bani.

Hreapcă s-a remarcat în 2011, când a ieșit la iveală prețul dublu plătit de instituție pentru construcția stadionului național.

Despre numirea la Municipal, acesta are o explicație cel puțin jenantă.

“Mi-am căutat de lucru. Am vrut să fac ceva mai mult decât făceam la firma privată unde lucram. Am intrat pe acest post fără concurs, că asta-i procedura. Intervalul este de 6 luni”, a afirmat Hreapcă pentru tolo.ro.

Un alt om în care Sorin Oprescu are mare încredere este medicul Dorin Ionescu. El este noul director medical de la Municipal, după ce a mai ocupat aceeași funcție între 2004-2006, când spitalul era condus de Oprescu.

La Tehnic și Investiții din ”Municipal”esteCristian-Mircea Tamazlicaru, un alt om credincios lui fostului edil.

Șeful Consiliului de Administrație este fratele de sânge al lui Oprescu, Florian Popa.

Acestea sunt transferurile deja făcute.

”Dar lotul Oprescu e mai mare”, spune un medic din ”Municipal”.

”Un alt om care se pregătește să ajungă în spital este Adrian Stănescu, cel care a fost șeful de cabinet de la PMB al lui Sorin Oprescu”, susțin sursele.

”Șefa de la RUNOS a plecat și ea și se așteaptă venirea și la acest departament a unui om de la resursele umane din Primărie”.