Distracție mare în prima noapte de Neversea. Festivalul a adus mii de tineri la mare, iar în Mamaia și Constanța abia se mai găsește vreun loc de cazare. O dată cu cererea uriașă, au crescut și prețurile pentru cazare foarte mult.
Muzica a încins atmosfera, iar mii de tineri au dansat pe muzica lui Timmy Trumpet, Aoki sau Regard, care au urcat pe scenă, în prima zi de festival, conform observatornews.
La festival s-au adunat până și străini, unii fiind din Honduras.
În prima noapte de festival, 2 persoane au fost oprite la intrare cu substanțe interzise, iar polițiștii au dat 14 amenzi. Dar, drumul până la mare este lung și anevoios, pentru că la Constanța sunt multe drumuri care sunt încă în reparații de la începutul primăverii, iar lucrările ar trebui să fie gata abia la sfârșitul anului. Peste 120.000 de oameni sunt așteptați la mare în weekend.
„Gradul de ocupare în acest moment este de 95%. Mai avem turişti care nu au apucat să-şi facă rezervare şi vor rezerva pe ultima sută de metri”, a spus Elena Drăghici, șef recepție hotel 4 stele.
„În acest weekend gradul de ocupare este de 100% şi pentru săptămâna viitoare se anunţă o vreme superbă”, a transmis Iolanda Nanu, manager hotel 4 stele.
Și prețurile la cazare au crescut. În Mamaia la un hotel de 3 stele costă în jur de 300 de lei. La un hotel de 4 stele prețul este aproape dublu. Pentru un șezlong prețul este cuprins între 50 și 70 de lei, iar un cocktail costă chiar și 50 de lei.
„Limonadă, frappe, cocktailuri. Sunt turişti care vin şi cu solicitări speciale, vor margarita, frozen margarita, facem tot felul de cocktailuri”, a transmis Lucian Avram, manager plajă.
„Pentru prima dată la Mamaia, este a treia vizită în România. Iubesc România! Noi mergem în Florida că este aproape de casă. Florida este de un 9, voi sunteţi 10 din 10”, a spus un turist din Canada.
Eforie Nord este printre cele mai aglomerate stațiuni, iar ofertele se adaptează cererii.
„Vorbim de un sistem all inclusiv care a început să se ceară de către turiştii români din ce în ce mai mult şi cu facilităţile de plajă privată, cu parcări private, locuri de joacă pentru copii, grădiniţe, spectacole pe plajă, un bar la etajul 14 la dispoziţie”, a spus Nicolae Bucovală, președinte asociația patronală Mamaia.
În comparație cu luna iulie a anului trecut, gradul de ocupare de pe litoral este mai mare cu 50%.