Neregulile constatate de ANFP, după controlarea modului în care sunt angajați funcționarii: Delegarea de atribuții, transformată în modalitate de ocupare pe termen lung

Neregulile constatate de ANFP, după controlarea modului în care sunt angajați funcționarii: Delegarea de atribuții, transformată în modalitate de ocupare pe termen lung
sursa foto: pixabay

În urma unui control efectut de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) privind aplicarea legislaţiei referitoare la funcţia publică și funcționarii publici au fost constatate mai multe deficiențe. Printre neregulile constatate frecvent de către Corpul de control al ANFP, în contextul derulării acţiunilor specifice, s-au evidenţiat aspecte comune multor instituţii şi autorităţi publice, precum:

Stabilirea dreptfuncții de natură contractuală,în loc de funcţii publice, a unor posturi ale căror atribuții presupun realizarea de activități care implică exercitarea prerogativelor de putere publică;

Stabilirea condițiilor de ocuparepentru funcțiile publice vacante scoase la concursfără a avea la bază o fișă de post corespunzătoare acelei funcții publice;

Nerespectarea dispozițiilor legale în cazul reorganizării activității: nerespectarea drepturilor funcționarilor publici în cazul eliberării ca urmare a reducerii postului, întocmirea defectuoasă a fișelor de post corespunzătoare funcțiilor publice rezultate în urma reorganizării etc.;

Tansformarea“delegării de atribuții”– un instrument care asigură funcționalitatea activității anumitor compartimente pentru o perioadă scurtă de timp -într-o modalitate de ocupare pe termen lung a unor funcții publice, în special a unor funcții publice de conducere;

Nerespectarea dispozițiilor legaleîn cazul ocupării prinexercitare cu caracter temporar a funcțiilor publice de conducere: neîndeplinirea condițiilor de ocupare stabilite sau transformarea ocupării exercitării cu caracter temporar într-o modalitate de ocupare pe termen lung și fără întrerupere a funcției publice de conducere vacante.

”În perioada următoare, vom demara un amplu proces de control de fond, în cadrul instituţiilor publice, pe problemele menţionate, dar şi pe altele.Înţelegerea, respectarea şi aplicarea corectă a legilor reprezintă condiţii de bază în asigurarea funcţionalităţii managementului resurselor umane. ANFP trebuie să fie garantul respectării legalităţii în sistemul funcţiei publice”, a fost mesajul transmis de preşedintele ANFP, Liviu Mălureanu.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)