Nereguli depistate la Agronomie, pe când Ministrul Educației era rector: Mai multe terenuri, evaluate la un leu

Publicat: 17 02. 2015, 10:35
Foto: rador.ro

Ministrul Educației este urmărit de trecut. Curtea de Conturi a descoperit nereguli la Agronomie, pe vremea când Sorin Câmpeanu era rector.

Neregulile ar fi fost depistate în evidențele bunurilor de la stat pe care le avea în administrare Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.

Inspectorii Curţii de Conturi a României arată în cel mai recent raport dat publicităţii că valoarea acestor bunuri nu a fost reevaluată şi actualizată, unele terenuri fiind în continuare înregistrate cu valoarea de un leu.

Curtea de Conturi a publicat săptămâna trecută Raportul public pe anul 2013, în care sunt inventariate mai multe nereguli identificate de auditori la instituţiile din subordinea sau coordonarea Ministerului Educaţiei.

„La Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti s-a constatat că între valoarea din evidenţa contabilă a bunurilor aparţinând domeniului public al statului şi cea din Inventarul bunurilor din domeniul public al statului există o diferenţă de peste 116.000 lei. Totodată, valoarea acestor bunuri nu este reevaluată şi actualizată, unele terenuri fiind înregistrate cu valoarea de 1 leu”, se arată în raportul Curții de Conturi.

Sorin Cîmpeanu, ministru al Educaţiei din decembrie 2014, a fost, din 2012 şi până la preluarea portofoliului de ministru, Rector al Universităţii de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.

Raportul mai arată că Ministerul Educației se numără printre principalii beneficiari ai sumelor repartizate în 2013 din Fondul de rezervă al Guvernului, cu 25 milioane lei, pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii.

Obiectul acestor titluri îl constituie acordarea de drepturi salariale personalului din instituțiile de învățământ superior de stat și finanțarea obiectivului de investiții „Spații de educație și cercetare” de la ASE București.