Neptun: Unioniștii protestează în fața clădirii unde are loc ședința comună dintre guvernele României și Republicii Moldovei (VIDEO)

Publicat: 22 09. 2015, 12:18
Foto: B1 TV

Marți are loc la Neptun o ședință comună între guvernul României și cel al Republicii Moldova, iar unioniștii protestează în fața clădirii.

O parte dintre ei s-au îmbrâncit cu jandarmii prezenți.

Unioniștii cer unificarea celor două țări, peste 100 de persoane fiind prezente la ședința comună, după ce au venit cu 5 autocare.

Ședința este condusă de premierul Victor Ponta și primul ministru Valeriu Streleț, reuniunea fiind decisă odată cu vizita oficialului român la Chișinău, unde a fost semnat al patrulea protocol dintre cele două guverne.

Cristian Diaconescu, fost ministrul de Externe, este de părere că „cei care s-au adunat la Neptun vor să arate că există o idee, viziune, proiect și să sensibilizeze politicienii celor două țări astfel încât acest proiect să fie tratat cu toată seriozitatea”.

„Cred că ei doresc să aibă o punte de legătură cu cei care conduc cele două țări. Sunt conștienți că procesul e lung, anevoios, dar consecvența și determinarea îl pot duce la bun sfârșit. E nevoie de o conștientizare a societății de pe ambele maluri ale Prutului, să existe o voință națională. (…) Miniștrii ar trebui să fie atenți și să discute cu ei. Pentru ei înseamnă mult ca o astfel de discuție să se întâmple”, a spus Diaconescu într-o intervenție directă pentru Știrile B1 TV.

Unioniștii protestează în fața clădirii unde are loc ședința comună dintre guvernele României și Republicii Moldovei