Nepotul lui Traian Băsescu rămâne sub control judiciar pe cauțiune

Nepotul lui Traian Băsescu rămâne sub control judiciar pe cauțiune
Foto: vreaudreptate.ro

Nepotul fostului președinte Traian Băsescu rămâne sub control judiciar pe cauțiune în dosarul în care a fost trimis în judecară pentru trafic de influență, anunță DC News.

Curtea de Apel București a admis contestaţia formulată de DNA împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, caremarţia respins cererea procurorilor de menţinere a măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune dispusă prin ordonanţa din data de 17.06.2015 a aceluiaşi parchet faţă de inculpatul Dragoş Băsescu, revocând măsura preventivă.

”Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune impus inculpatului Băsescu Dragoş prin ordonanţa din data de 17.06.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune impus inculpatului Băsescu Dragoş prin ordonanţa din data de 17.06.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie până la următoarea verificare. În temeiul art. 242 C.p.p. respinge, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune formulată de inculpatul Băsescu Dragoş”, arată decizia Curții de Apel București.

Decizia este una definitivă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`