Are 81 de ani, dar nu are copii. Motivul incredibil din cauza căruia Rodica Popescu Bitănescu nu și-a întregit familia: ”Mă sensibilizează și…”

Publicat: 07 08. 2019, 14:14

Rodica Popescu Bitănescu, o legendă a filmului și a teatrului românesc, cu o carieră de peste 50 de ani,a împlinit acum 81 de ani șieste la fel de energică și spumoasă ca în tinerețe.

Chipul expresiv, râsul inconfundabil, molipsitor, și talentul incontestabil au propulsat-o pe Rodica Popescu Bitănescu în topulactorilor români. A jucat în filme ca „Eu, tu şi Ovidiu’, „Miezul fierbinte al pâinii’, „Rămân cu tine’, „Zbor periculos’, „Femeia din Ursa Mare’, „Am o idee’, „Ciocolată cu alune’, „Cucoana Chiriţa’, „Lacrima cerului’, „Harababura’, ,,Dumbrava minunata, în piese de teatru, dar este și una dintre cele mai apreciate artiste de revistă.

Puțini știu însă că Rodica Popescu Bitănescu este nu numai actriță, ci și regizor și dramaturg, actrița scriind şi regizat propriile piese: „Cinci femei de tranziţie, „Încă-i bine, „Viaţa de cimitir, care au fost jucate cu casa închisă pe scena Teatrului Naţional.

Și pe plan personal, Rodica Popescu Bitănescu a tras lozul câștigător, actrița fiind căsătorită de 45 de ani. Pe soțul ei, Mircea, l-a iubit din clipa în care l-a văzut, fiind dragoste la prima vedere.

Eu am dat examen de conducere cu el şi nu știu cum de am picat la comisia lui, dacă nu cumva m-a ales el pe mine. I-a plăcut o fotografie, deși eu nu sunt deloc fotogenică, și am picat la el, la Bitănescu Mircea. Când am văzut că apare un bărbat blond cu ochii albaștri, îmbrăcat ofițer, cu un mers așa, americănesc, un tip calm, am căzut în cap imediat. A fost pentru mine o lovitură de trăsnet, adică m-am îndrăgostit de el când l-am văzut, o frumusețe de om’.

Din păcate, deși dragostea a fost mare, Rodica Popescu Bitănescu și soțul ei nu au avut copii, însă au fost binecuvântați cu o mulțime de nepoți:

‘Nu o să povestesc niciodată de ce nu am avut copii. Nu este vorba că nu am vrut, ador copiii. Am vreo 11 nepoți și 13 strănepoți. Mă sensibilizează și bătrânii, căci am avut niște cazuri în familie. În primul rând, mama, care șapte ani a trecut printr-o dramă’,a povestit actrița, potrivit viva.ro.