UPDATE 17.00: Nepoata vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, pe nume Ana Maria Persu, a fost arestată, sâmbătă, pentru 29 de zile, pentru trafic de droguri, după ce magistrații Tribunalului Dolj au admis propunerea procurorilor DIICOT Craiova de arestare preventivă.
Nepoata vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea Dumitru Perşu, a fost reţinută pentru 24 de ore, pentru trafic de droguri, după ce la locuința tinerei au fost găsite 500 de grame de cannabis.
Alături de ea sunt cercetaţi în acest dosar alţi doi tineri. Potrivit unui comunicat de presă citat de Mediafax, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova fac cercetări faţă de Ana Maria Perşu, în vârstă de 26 de ani, Dan Alexandru Perşu, de 25 de ani şi Bogdan Nicolae Mavrea, în vârstă de 23 de ani, pentru trafic de droguri de risc.
Astfel, în 17 februarie 2012, procurorii DIICOT au făcut două percheziţii domiciliare în Craiova şi în localitatea Măldăreşti, din judetul Vâlcea, găsind la locuinţa Anei Maria Şerşu o cantitate de aproximativ 500 de grame de cannabis, drogurile provenind dintr-o cultură ilegală înfiinţată în judeţul Vâlcea.
Drogurile erau destinate comercializării în municipiul Craiova, se mai arată în comunicat.
Procurorii DIICOT au dispus reţinerea pentru 24 de ore a Anei Maria Perşu şi măsura obligării de a nu părăsi localitatea faţă de ceilalţi doi învinuiţi, solicitând instanţei arestarea preventivă a lui Perşu pentru o perioadă de 29 de zile.