Nemulțumirile salariale scot medicii în stradă. Federația Sanitas anunță proteste

Publicat: 09 01. 2021, 14:26
Foto: Hepta/Zuma

Refuzul Guvernului de a acorda salariile cuvenite acestui an este considerat drept o jignire la adresa efortului cadrelor medicale din ultimele 11 luni, de la declanșarea pandemiei de COVID-19, spun membrii Federației Sanitas. În consecință, proteste ale angajaților din sănătate vor avea loc în zilele următoare.

Federația Sanitas anunță proteste ale cadrelor medicale

Consiliul Național al Federației Sanitas a decis organizarea unor serii de acțiuni, în vederea susținerii unor revendicări precum: aplicarea prevederilor Legii nr. 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată; acordarea stimulentelor de risc pentru salariații din asistența socială.

Doar în județul Timiș, aproximativ 100 de membri de sindicat și-au anunțat prezența în fața prefecturii, marți, de la 12 la 13, în cadrul unei acțiuni de pichetare, scrie banatulazi.ro

Medicii de familie, stimulați financiar în campania de vaccinare

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculecu, a explicat că medicii de familie vor fi implicați în procesul de vaccinare împotriva COVID-19, pregătindu-se și un stimul financiar.

Astfel,urmează să fie adoptată o Ordonanță de Urgență pentru plata personalului implicat în campania de vaccinare, respectiv 100 de lei/oră pentru medici, 50 de lei pentru asistente şi 25 de lei pentru registratori.

De asemenea, vor fi plătiţi medicii de familie, aceştia fiind consideraţi un pilon esenţial în campania de vaccinare.

Ministrul Sănătății a anunțat că medicii de familie vor primi sume de bani/bonusuri financiare:

„Da, medicii de familie vor primi bani în plus. Nu doar ca să urmărească înscrierea pacienților la vaccin, ci și pentru a monitoriza pacienții, pentru a-i informa și a comunica cu ei.

Am avut deja discuții și cu premierul Cîțu și cu ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. În mare parte, banii pentru stimularea medicilor vor veni din fonduri europene. Avem șanse să fie acoperite aceste cheltuieli din fondurile alocate petru pandemie”, a transmis Vlad Voiculescu.