CORONAVIRUS | Nelu Tătaru, despre utilizarea în România a medicamentului Remdesivir, folosit în SUA pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19: ”Să sperăm cam într-o lună”

Publicat: 21 04. 2020, 23:44

Remdesivir, medicamentul experimental dezvoltat de compania americană Gilead Sciences, s-a dovedit a fi eficient pentru peste două treimi dintr-o serie de pacienți grav bolnavi, infectați cucoronavirus.

Mai exact, 61 de pacienți americani, testați pozitiv cu COVID-19 la începutul lunii aprilie, și-au îmbunătățit vizibil starea de sănătate, după tratamentul cu Remdesivir, conform uneianalize efectuate de New England Journal of Medicine.

Până în prezent, peste 100 de pacienți din diverse țări ale lumii, ce prezentau forme severe de coronavirus, s-au vindecat după ce au fost tratați cu Remdesivir.

„Medicamentul Remdesivir este un antiviral care a fost dezvoltat inițial pentru infecția cu virusul Ebola. El nu prea s-a dovedit eficace în infecția cu virusul Ebola, însă se pare că e foarte eficace în infecția cu noulcoronavirus. Durata tratamentului a fost scurtă. Se testează două scheme terapeutice, una de cinci zile, alta de zece zile, pentru a se vedea care e schema optima”, a declarat, luni,Alexandru Rafila, într-un interviu acordat Antena 3.

„E primul medicament care sperăm să fie aprobat ca medicament al cauzei, al infecției. În paralel se testează și alte antivirale, unele dintre ele provin din Japonia, China. Cred că la toate aceste tratamente antivirale ar trebui să avem un răspuns începând din toamnă. Atunci cred că Remdesivirul ar putea să fie deja autorizat și să fie fabricat”, a mai spus Președintele Societății Române de Microbiologie.

Termenul de livrare în România ar putea fi mai curând decât se estima

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a estimat că peste aproximativ o lună pacienții infectați cu COVID-19 din România vor putea beneficia de tratament cu medicamentul Remdesivir, după omologarea acestuia.

„Am văzut şi noi studiul din SUA despre acest medicament. Sunt 125 de cazuri şi doar două decese. Urmărim să fie acreditat în Statele Unite, apoi să intre în comunitatea europeană şi îl putem prelua şi noi. Să sperăm cam într-o lună”, a afirmat Nelu Tătaru marți seara, într-o intervenție la același post de televiziune.

Ministrul Sănătății a mai precizat că, la 7 – 10 zile după Paște, autoritățile vor putea face o analiză pentru a vedea dacă numărul de cazuri este constant sau se află în creștere, deoarece simptomele bolii pot apărea într-un interval de 2 – 10 zile.

„Dacă vom avea acest vârf la finele lunii aprilie, ne gândim apoi la două săptămâni în care ar trebui să vedem o scădere a numărului de cazuri noi, decese și prezențe ale pacienților în spitale și la Terapie Intensivă. Dacă acest număr scade constant, coroborat cu ridicarea stării de urgență, ne gândim în acea perioadă la o relaxare. Dar nu ne gândim la o relaxare acum, până nu vedem vârful pantei”,a punctat Nelu Tătaru, într-o intervenție în emisiunea”Bună, România!”, de peB1 TV.

Școlile nu ar putea fi reluate la începutul lunii mai

Totodată, acesta a mai declarat, făcând referire la subiectul legat de redeschiderea școlilor că, în opinia sa, acest lucru nu va putea fi realizat la începutul lunii mai, dat fiind faptul că România nu a atins încă vârful infectărilor cu COVID-19, țara noastră fiind încă pe o pantă ascendentă.

Declarația sa face referire la spusele Monicăi Anisie, Ministrul Educației, care a precizat că este preconizată redeschiderea școlilor în momentul în care starea de urgență va fi ridicată.

„Atât de repede nu cred. Avem mai multe măsuri impuse. Relaxarea va începe în sens invers: vor dispărea declarațiile pe proprie răspundere, va fi liberalizată ieșirea, evitând agomerările și manifestările, mărirea timpului în care vârstnicii și copiii pot ieși, doar cu niște precauții și evitând zonele aglomerate”, a declarat Nelu Tătaru.