Nelu Tătaru, despre situația epidemiologică la nivelul județelor: Avem șase județe care sunt peste 3 în acest moment (VIDEO)

Publicat: 26 10. 2020, 23:14
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni seară, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, moderată de Silviu Mănăstire, că, în prezent, sunt șase județe care au indicele de peste 3 la mia de locuitori.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Nelu Tătaru: Avem șase județe care sunt peste 3 în acest moment. Foarte multe județe au stat foarte bine în prima parte a pandemiei

Ministrul a afirmat că, în prezent, Alba, Cluj, Sălaj, Harghita, Timiș și Bucureștiul au rata de infectare de peste 3 persoane la mia de locuitori.

”Noi avem șase județe în acest moment, Alba, Cluj, Sălaj, Harghita, Timiș și Bucureștiul, care sunt peste 3 în acest moment. Foarte multe județe au stat foarte bine în prima parte pandemiei. Noi acum trebuie să vedem că acești indici pe care îi dăm i-am dat după noua regulă, scoțând focarele pe care le avem în spitale sau le avem în instituții pentru bătrâni sau pentru copii. Aici avem transmitere în comunitate, iar regulile pe care le luăm le luăm local”, a spus oficialul.

El a mai precizat că transmiterea comunitară se produce cel mai accelerat în evenimente private și transportul în comun de navetiști.

”Noi avem o transmitere. Focarele se dezvoltă apoi în comunitate, în transmitere liberă. Sunt locuri unde se produce infectarea – și, din evaluările noastre, sunt evenimente private, transportul în comun de navetiști sunt cele mai importante – și sunt locuri unde se fac focarele, unde merg acești oameni care coboară din acele autobuze, acei oameni care se întorc de la acele evenimente”, a menționat Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru: Cunoaștem situația de la Ploiești și nu este singura la Ploiești. Sperăm ca o nouă echipă managerială să pună în practică toate deciziile

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit și despre situația de la Ploiești, unde pacienții stăteau în frig și ploaie, așteptându-și rândul pentru a intra în triajul organizat de medici.

”Cunoaștem situația de la Ploiești și nu este singura la Ploiești, unde am avut și discuții încă de acum două săptămâni, încă de acum o lună. Avem un management care tratează defectuos tot ce înseamnă atât primirea urgențe, unde putem vedea aglomerări cu paturile ocupate de izolatoare de la cei suspecți sau cei confirmați până pleacă. Solicitările noastre de atunci au fost încă de a degaja și a însemna ce este suspect câte un pat sau câte un salon pe fiecare secție în acel spital, încât acea unitate de primire urgențe să nu congestioneze”, a spus el.

Oficialul a menționat că au vorbit cu noua conducere a județului și speră ca o nouă echipă managerială să pună în practică toate deciziile.

”Deja am discutat acolo, deja am discutat și cu noua conducere a județului, în subordinea căruia se află și Spitalul Județean Ploiești, și sperăm ca o nouă echipă managerială să pună în practică toate deciziile”, a menționat Nelu Tătaru.

Întrebat de Silviu Mănăstire dacă îi va da afară, ministrul a răspuns: ”Când avem acea coordonare a Spitalelor de Urgențe putem face acest lucru. Acum nu facem decât recomandări coordonatorilor de credit sau celor care au în coordonare sau subordonare aceste unități, în speță, autorităților locale”.