Nelu Tătaru, despre redeschiderea restaurantelor și cinematografelor: „Vor fi deschise în localitățile unde rata de transmitere este sub 1,5″
Luni, 31 august, Nelu Tătaru a vorbit despre redeschiderea restaurantelor și a cinematografelor, din data de 1 septembrie.
„Redeschiderea restarantelor în spații închise va fi permisă, de la data de 1 septembrie 2020, doar în localități unde rata de transmitere a noului coronavirus este sub 1,5, a anunțat, luni la amiază, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Dacă restaurantul este într-o localitate unde rata de transmitere a noului coronavirus este sub 1,5, dar pe ansamblul județului rata depășește acest nivel, decizia de aprobare sau de respingere a redeschiderii o va lua Comitetul județean pentru Situații de Urgență”, a precizat ministrul Nelu Tătaru.
Noile măsuri pentru HORECA, anunțate de către Marcel Vela
Ministrul de Interne, Marcel Vela a anunțat în cursul zilei de 31 august, la finalul Ședinței de Guvern, că teatrele și cinamtografele își vor redeschide porțile pentru spectatori, începând cu luna septembrie. Tot la această dată se vor redeschide și restaurantele, iar evenimentele private se vor putea organiza cu un număr mai mare de persoane, 50 de invitați în interior și 100 în exterior.
Cinematografele și teatrele își vor relua activitatea începând cu această dată, însă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului. Mai mult decât atât, în cazul evenimentelor de tip drive-in, nu pot participa mai mult de trei persoane într-un autovehicul.