Nelu Tătaru, despre examenul de rezidențiat: ”Se iau toate măsurile pentru buna desfăşurare a examenului. Analizăm organizarea unui alt examen pentru cei cu simptome de COVID-19”

Nelu Tătaru, despre examenul de rezidențiat: ''Se iau toate măsurile pentru buna desfăşurare a examenului. Analizăm organizarea unui alt examen pentru cei cu simptome de COVID-19''
Foto: Dan Amariei

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, susține că se vor adopta măsuri ca examenul de rezidențiat să se desfășoare în condiții de siguranțăşi că se analizează și organizarea unui alt examen pentru ceicu simptome de COVID-19.

„Ministerul Sănătăţii analizează să se desfăşoare rezidenţiatul în condiţii de securitate maximă pentru a avea o prevenţie foarte bună, astfel încât să nu avem transmitere şi infectare”, a spus Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.

„În condiţiile în care situaţia o va permite, vom reevalua această situaţie, dar în acelaşi timp şi oportunitatea unui alt examen de rezidenţiat. Acest examen îl desfăşurăm în anumite condiţii pe care le vom adapta, începând de luni, condiţiilor noi”, a precizat Nelu Tătaru.

Concursulde intrare în Rezidenţiat va avea loc pe15 noiembrie și va fi organizat de către Ministerul Sănătăţii.

În acest an sunt disponibile 7.061 locuri şi posturi pe cele trei domenii de pregătire. Vor fi 4.518 locuri şi posturi pentru domeniul medicină generală, câte 1.219 locuri şi posturi pentru medicină dentară şi farmacie, 105 locuri pentru MApN, Ministerul Justiţiei şi MAI.

Din cauza pandemiei, examenul se va desfășura în condiții speciale în acest an. Se vor respecta măsurile impuse de pandemie precum purtarea obligatorie a măştii medicale pe durata desfăşurării examenului, circuite distincte pentru intrare/ieşire din sălile de concurs, măsurarea temperaturii la intrarea în săli, asigurarea dezinfectanţilor pentru mâini şi suprafeţe, alocarea unui număr mai mare de săli de concurs pentru asigurarea distanţării fizice, precum şi asigurarea unor săli speciale pentru candidaţii cu temperatură.
Acesta va avea loc în şase centre universitare, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, după aceeaşi metodologie, pe o durată de patru ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)