Nelu Tătaru, despre comasarea alegerilor: „În acest moment, cred că este în beneficiul PNL”
Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru a declarat într-o intervenție pentru B1 TV că miercuri se va lua în coaliție decizia finală privind comasarea alegerilor și cine va deschide lista comună PNL-PSD. Acesta a precizat că pentru PNL comasarea alegerilor reprezintă un beneficiu:
Nelu Tătaru, despre comasarea alegerilor
„De o perioadă mai lungă de o lună de zile am discutat și discutăm de comasare europarlamentare cu locale. PNL a primit un gir în structurile de conducere să discute comasarea. După cum știți nu suntem singuri în această coaliție, fiecare parte vine cu o componentă a sa și cu propunerile pe care le vom discuta ulterior, la fel, în mecanismele de conducere. S-a plecat de la o voce comună pe care România trebuie să o aibă în Parlamentul European. Cred că fiecare partid vrea să își maximizeze șansele, locurile într-un Parlament European dar și vocea în familiile europene. Suntem într-un moment în care sunt doar niște propuneri, vedem ce se va întâmpla mâine și după aia în forurile noastre va trebui să votăm aceste decizii.
În acest moment, cred că este în beneficiul PNL, dar va trebui să facem evaluarea și oamenilor care urcă pe aceste liste. În acest moment sunt discuții la nivelul PNL și a conducerii PNL pentru aceste liste. Cine va deschide aceste liste, care vor fi reprezentanții pe locurile eligibile. În același timp va trebui să vedem totuși ce decidem mâine în coaliție ca și ultimele discuții, înainte de a lua deciziile în forurile noastre superioare.
În niște negocieri se caută să avem beneficii ambele partide. Cineva trebuie să deschidă lista, mâine se va decide acest lucru. Nu va trebui să facem chiar un capăt de țară, în condițiile în care ne gândim la interesele României la nivel european și la reprezentarea noastră acolo”.