Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a îndemnat din nou populația, într-o intervenție pentru B1 TV, să respecte regulile impuse de autorități cu scopul de a preveni răspândirea coronavirusului. Acesta a insistat că personalul medical nu poate lupta singur cu epidemia și este nevoie ca restul cetățenilor, de asemenea, să-și facă datoria, astfel încât spitalele să nu ajungă să fie suprasolicitate. Dacă măsurile de distanțare socială și igienă nu vor fi respectate, atunci se poate ajunge la o dublare a cazurilor noi de COVID-19, a mai avertizat Tătaru. Declarațiile ministrului vin în contextul în care, în ultima săptămână, România a înregistrat peste 300 de noi infectări în fiecare zi. Mai multe spitale au anunțat deja că au ocupate toate paturile rezervate pacienților COVID.
Ministrul Nelu Tătaru a insistat, într-o intervenție pentru B1 TV, că pericolul SARS-CoV-2 nu a trecut și că întreaga lume luptă, în continuare, cu un virus agresiv pentru care nu există un tratament.
„Trebuie să înțelegem că pandemia, această situația nu s-a terminat. Am început un proces de relaxare, dar au rămas anumite reguli. Unele nu sunt respectate. Luptăm în continuare cu un virus destul de agresiv, care nu are un tratament specific, cu o patologie care activează pe comorbidități”, a afirmat Nelu Tătaru.
Întrebat cum este posibil ca în București să existe spitale, precum Matei Balș, ajunse la capacitate maximă, în timp ce spitale, precum Colentina, au libere majoritatea paturilor pentru pacienții COVID-19, ministrul a explicat: „În pregătirile noastte, încă din ianuarie am organizat spitale de fază I și II, spitale suport, cum e Colentina, cele de categorie medie, care au asigurat tratament pentru cazurile medii și ușoare, și spitale pentru patologia non-Covid. Multe din spitalele suport COVID au solicitat să revină la patologia non-COVID, inclusiv Colentina. În ultima vreme am constatat o transmitere accentuată. Prin urmare, am cerut acestor spitale să rămână pentru tratarea pacienților COVID. Cred că spitalul Colentina își va reconsidera activitatea pentru patologia COVID”.
„Atitudinea celor de la Colentina trebuie să fie alta”, a mai ținut să puncteze ministrul.
„Cred că mâine se fac două săptămâni de când a început o creștere a numărului de cazuri. Au urmat 7 zile de peste 300 de cazuri. Suntem într-un moment în care, dacă nu gestionăm bine această situație putem merge spre o dublare a numărului de cazuri active. Suntem acum la 6.000 de cazuri active. Nu putem gestiona doar noi, ca parte medicală. Rămâne și partea de prevenție, de precauție, de respectare a unor norme în cadrul unor activități relaxate. Dacă lăsăm numai pe seama sistemului medical și nu respectăm regulile, vom vedea că transmiterea comunitară se accentuează. O transmitere comunitară accentuată nu duce decât la dublare a numărului de cazuri, care poate forța sistemul medical. Putem trata infecțiile COVID, dar trebuie să avem răgaz de a trata, de a externa și de a interna cazuri noi”, a explicat Nelu Tătaru, pentru B1 TV.
Ministrul Sănătății a mai ținut să precizeze că sistemul sanitar românesc se confruntă cu probleme vechi de 30 de ani și că medicii au început cu mâinile goale lupta împotriva epidemiei. Acesta a mai susținut că unele spitale suport COVID au cerut să nu mai aibă acest statut și să trateze pacienții non-COVID, la presiunea populației și la presiunea politicienilor.
„Partea medicală nu s-a terminat și va urma și una economică. Abia spre toamnă va urma și elementul politic”, a mai spus Tătaru.
Întrebat dacă personalul medical ce refuză tratarea pacenților COVID poate fi acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor, ministrul a răspuns: „Rolul nostru e tocmai de a da sănătate, nu de a crea panică sau de a zădărici. Dacă unii decid, altfel trebuie să reevaluze”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
246 de noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost înregistrate în țara noastră numai în utimele 24 de ore. Asta duce numărul total la 24.291.
Bilanțul deceselor a ajuns luni la 1.523.
17.031 de persoane au fost declarate vindecate și externate.
Sunt 195 de pacienți internați în secțiile de Terapie Intensivă.
La nivel național se află în carantină instituționalizată 1.258 de oameni, iar 71.895 sunt în izolare la domiciliu.
630.374 de teste au fost prelucrate până acum.