Nelu Tătaru: Cu o transmitere comunitară accelerată, Suceava e unul dintre cele mai fierbinți locuri din România. Încercăm să limităm focarul (VIDEO)

Nelu Tătaru: Cu o transmitere comunitară accelerată, Suceava e unul dintre cele mai fierbinți locuri din România. Încercăm să limităm focarul (VIDEO)
foto: Emanuel Ungureanu @ Facebook

Secretarul de stat Nelu Tătaru, omul propus pentru ocuparea funcției de ministru al Sănătății după demisia lui Victor Costache, spune că a primit vestea nominalizării la Suceava, unde autoritățile încearcă să limiteze „un focar” de COVID-19.

„Am primit-o în unul dintre cele mai fierbinți locuri din România în aceste momente, în care avem o transmitere comunitară accelerată și în care încercăm să limităm un focar în zona Sucevei. Voi ajunge la București, voi discuta cu primul-ministru, cu ministrul Victor Costache și vom stabili și o strategie”, a declarat Nelu Tătaru, joi, în direct pe B1 TV.

Referitor la actuala situație de la Suceava, unde mai multe cadre medicale au fost infectate, iar o serie de pacienți contaminați au decedat, demnitarul a explicat: „În acest moment, am pus oarecum la punct celelalte spitale care pot fi de suport și pot asigura sănătatea locuitorilor județului Suceava. În această seară o să vedem să deschidem UPU, care poate investiga, diagnostica și dirija acești pacienți, cei cu patologie COVID-19 către secția de boli infecțioase a Spitalul Județean de Urgență Suceava, care în acest moment funcționează, dar și către spitalele mici, Fălticeni și Rădăuți, cu patologie ușoară și medie. Dacă vor prelua, dacă nu vor merge către spitalele din Centrul Universitar Iași.

Întrebat de realizatoarea Aneta Sângeorzan dacă vor face față unitățile medicale din Moldova, având în vedere că și la Spitalul Militar de Urgență din Focșani sunt probleme de acest gen, Nelu Tătaru a răspuns: „După cum știți, sunt anumite scenarii, iar în anumite scenarii, scenariul 4 spre exemplu, vom avea doar cazurile severe, grave și critice în spitalizare, pentru secțiile de boli infecțioase și ATI, unde vor fi sub monitorizare sau vor avea suport cardiovascular sau ventilator”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO, GALERIE FOTO)