Nelu Tătaru anunță că România a solicitat UE 10 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19: Ce categorii de persoane vor avea prioritate la imunizare

Publicat: 08 08. 2020, 21:36
Foto: Pixabay.com

România a solicitat de la Uniunea Europeană zece milioane de doze de vaccin împotriva noului cronavirus, în momentul în care acesta va fi disponibil. Anunțul a fost făcut sâmbătă de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care a precizat că prioritate la vaccinare vor avea persoanele din categoriile expuse sau vulnerabile, cum sunt angajații din sistemul sanitar sau pacienții cu multipe afecțiuni medicale.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, despre vaccinul anti-COVID-19: Am făcut o solicitare de 10 milioane de doze la UE

„Am făcut o solicitare de 10 milioane. Am vrut să asigurăm măcar pentru 50% din populaţie. Să vedem cât vom primi de la nivelul Uniunii Europene din această cantitate cerută”, a spus Nelu Tătaru, sâmbătă, la Iași, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Agerpres.

În ceea ce privește categoriile de persoane care ar urma să fie imunizate în mod prioritar, în momentul apariției vaccinului, ministrul Sănătății a menționat „acei lucrători care sunt personal medical, cei cu vârste extreme (copii şi bătrâni – n.r), cei care au comorbidităţi trebuie să beneficieze de acest vaccin”.

În acest moment, la nivel mondial, sunt în lucru peste 100 de variante de vaccin împotriva noului coronavirus, dintre care peste 20 au ajuns în etape avansate de testare.

Țara noastră ar urma să aibă acces la vaccinul anti-COVID-19 printr-un mecanism de cooperare al Comisiei Europene.

Comisia Europeană a securizat pentru statele blocului comunitar 300 de milioane de doze dintr-un potențial vaccin

La finalul lunii iulie, Comisia Europeană a încheiat o serie de discuții preliminare cu compania farmaceutică Sanofi, cu privire la achiziționarea unui posibil vaccin anti-COVID-19. Astfel, Executivul comunitar ar dispune de cadrul necesar pentru a achiziționa 300 de milioane de doze, în numele tuturor statelor membre UE. În același timp, Comisia Europeană continuă discuțiile și cu alți producători de vaccinuri.

„Etapa realizată (..) cuSanofieste o primă piatră de temelie a unei strategii europene în materie de vaccinuri mult mai cuprinzătoare. (…) Suntem angajați în discuții avansate cu alte câteva societăți. Cu toate că nu știm, astăzi, care este vaccinul care se va dovedi a fi cel mai eficace în cele din urmă, Europa investește într-un portofoliu diversificat de vaccinuri promițătoare, pe baza diferitelor tipuri de tehnologii. Această strategie ne sporește șansele de a obține rapid un remediu eficace împotriva virusului”, spunea atunci președinta Comisiei Europene,Ursula von der Leyen.

Primele doze de Remdesivir, medicament folosit în tratarea COVID-19, au ajuns la Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara

Între timp, primele doze de Remdesivir, antiviral folosit în tratamentul pacienților diagnosticați cu forme medii și severe ale COVID-19, au ajuns la Spitalul „Victor Babeş” din Timișoara. Este vorba despre 35 de doze ale medicamentului, adică primatranşăprimită în baza contractului semnat şi finanţat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare. Lotul primit de unitatea medicală din Timișoara va fi folosit pentru a salva viața a șaptepacienți cu coronavirus, internaţi la terapie intensivă.

România a depășit pragul de 60.000 de infectări cu SARS-CoV-2

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, sâmbătă, 1.350 de noi cazuri deCOVID-19, înregistrate în România în ultimele 24 de ore, dintr-un total de 21.444de teste prelucrate. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 713 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Totodată,43 de persoane testate pozitiv cu noulcoronavirusau murit în intervalul 7 august, ora 10:00 – 8 august, ora 10:00, iar în acest moment 448 de de pacienți sunt internați în secțiile de terapie intensivă.

De la debutul pandemiei și până în prezent, pe teritoriul României, au fost confirmate 60.623 de cazuri de persoane infectate cu noulcoronavirus. De asemenea,29.872 de pacienți au fost declarați vindecați și 6.204 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. Bilanțul total al deceselor, la nivel național, a ajuns la2.659.