Ministru Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni seara, că urmează să semneze un ordin de ministru, care să reglementeze carantina pentru pacienții testați pozitiv pentru COVID-19, ,dar asimptomatici.
Așadar, orice persoană care va fi testată pozitiv, dar nu va prezenta nici un simptom al virozei sau simptome ușoare va fi obligat să stea internat doar zece zile, apoi vasta izolatacasă timp de 14 zile, sub supravegherea medicului de familie. Ministrul a subliniat că stabilirea lipsei simptomelor va fi făcută doar de medicul curant.
Principalul argument pentru internare a fost că s-a observat fatl că starea pacienților se deteriorează în cea de-a cincea zi de la infectare și este nevoie de supraveghere medicală.
„La propunerea Grupului Tehnic din cadrul Ministerului Sănătăţii care se ocupă de evaluări, marţi voi semna un ordin de ministru prin care pacientul asimptomatic sau simptomatic uşor va beneficia de o internare de 10 zile. În a şaptea zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la zece zile se merge acasă. Dacă este pozitiv totuşi, dar cel uşor asimptomatic nu mai are simptome de cel puţin trei zile, la zece zile va pleca acasă cu izolare la domiciliu până la 14 zile sub supravegherea medicilor de familie„, a declaratministrul Sănătăţii, la Realitatea Plus.
Nelu Tătaru a mai precizat că ordinul care urmează să fie semnat marţi, are ca scopdescongestionareaspitalelor.
În contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus de pe teritoriul României (peste 300 de noi infectări în fiecare zi, în ultima săptămână), Ministrul Sănătăţii a mai spus că țara noastră se confruntă cu o transmitere comunitară accentuată a virusului SARS-CoV-2,precizând totodată că, la nevoie, se pot institui unele restricţii în anumite zone, în cazul unei evoluții nefavorabile.
„După trei perioade de relaxare, asistăm la o creştere a numărului de cazuri, o creştere progresivă, nu exponenţială pe care o putem gestiona, în măsura în care sunt respectate şi acele reguli de distanţare fizică sau precauţii.
Sunt cazuri care sunt evaluate în mod particular, fiecare dintre ele, sunt anchete epidemiologice în derulare, sunt locuri şi locaţii care sunt izolate şi în ultima perioadă am putut vedea şi agenţi economici care aufăcut evaluări angajaţilor şi au depistat cazuri noi”, a declarat ministrul Sănătății într-un interviu acordat TVR, adăugând că ”suntem într-o transmitere comunitară accentuată în ultimele 10 zile, dar putem gestiona acest lucru”.
„Depinde foarte mult de evoluţia zilnică, săptămânală, de evoluţia la două săptămâni. Noi de obicei pregătim o nouă etapă de relaxare, dar odată cu evoluţia nefavorabilă, ne gândim să avem şi nişte restricţii particulare, pentru fiecare caz în parte, pentru fiecare zonă, pentru fiecare locaţie.
Dar mă repet, sper ca odată cu respectarea acestor reguli, să putem gestiona un număr de cazuri, chiar dacă avem o creştere controlată. Când vedem o rată de dublare a cazurilor într-un anumit loc şi care persistă zile la rând, atunci gândim că acolo există o transmitere comunitară accentuată şi trebuie să limităm această transmitere prin izolarea zonei”, a concluzionat Tătaru.