Neculai Onțanu și-a dat demisia din conducerea UNPR. Primarul suspendat al Secorului 2 se află în arest preventiv din 25 martie și, potrivit B1 TV, și-a depus demisia din funcțiile deținute în UNPR și a rămas simplu membru al formațiunii politice.
Onțanu a fost secretar general al UNPR și, după ce Gabriel Oprea a renunțat la conducerea formațiunii, a devenit președinte interimar al acesteia.
Neculai Onțanu a fost reţinut pe 23 martie de DNA, acesta fiind acuzat că a primit mită un teren de 1.500 mp, situat pe strada Barbu Văcărescu din București, pentru a facilita reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri din Sectorul 2, care aveau o suprafață totală de aproape 84.000 metri pătrați.
Neculai Onțanu a renunțat la funcțiile de conducere din UNPR
#DIRECT_ONE_nlzd2k#