Neatenţia unui şofer a distrus şase maşini în Sectorul 4 al Capitalei. În urma accidentului, trei persoane au ajuns la spital
Un șofer a distrus joi seară șase mașini în Capitală. Se pare că bărbatul care ar fi provocat accidentul a încercat să intre pe o stradă adiacentă, dar fără să se asigure. Tei persoane au ajuns la spital.
Șase mașini distruse și trei oameni la spital
Accidentul a avut loc pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Sectorul 4 al Capitalei. Totul s-a întâmplat după ce șoferul nu s-a asigurat şi a tăiat calea unui autoturism care venea de pe contrasens.
„Dânşii veneau din partea aceea, au încercat să facă stânga, să treacă în partea asta şi i-a tăiat calea. Avea foarte mare viteză”, a declarat un martor, potrivit observatornews.ro.
În cele două autoturisme aflate în trafic se aflau cinci persoane, trei dintre ele ajungând la spital.
Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative.