O fetiță de 6 ani din satul Poiana Humei, comuna nemțeană Oniceni, a căzut într-o fântână de 16 metri adâncime. Ea a fost scoasă de doi vecini, înainte să ajungă pompierii. Copila a ajuns la spital cu o fractură la un picior și multiple escoriații.
Fata a căzut în fântână în timp ce se juca alături de alți copii. Fântăna era la nivelul solului și nu era acoperită. Oamenii locului spun că aceasta se află pe domeniul public, dar o anchetă urmează să stabilească exact cine e vinovat pentru pericolul în care a ajuns minora.
Fata a avut noroc că în apropiere erau doi vecini, muncitori în construcții, care au reușit să o scoată cu ajutorul unei improvizații din chingi.
În plus, în fântână era foarte puțină apă, iar aceasta a ajuns la fund în poziția în picioare, notează tvmneamt.ro.
Fetița s-a ales cu o fractură la un picior și cu multiple escoriații.
„Până la sosirea pompierilor, copilul a fost scos din fântâna adâncă de aproximativ 16 m.
Fetița de 6 ani, conștientă, cooperantă și cu multiple traumatisme a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD TIM, ulterior fiind transportată la CPU Roman”, a declarat cpt. Irina Popa, de la ISU Neamț.