Neagu Djuvara, despre criza imigranților: Un procent e asimilabil, dar 10 înseamnă enorm pentru orice cultură, iar Europa nu este pregătită să facă faţă unei asemenea invazii

Neagu Djuvara, despre criza imigranților: Un procent e asimilabil, dar 10 înseamnă enorm pentru orice cultură, iar Europa nu este pregătită să facă faţă unei asemenea invazii
Foto: revista22.ro

Istoricul Neagu Djuvara a susținut într-un interviu pentru Digi24 că Europa poate asimila un procent din numărul de imigranți, dar zece procente înseamnă enorm pentru orice cultură, iar continentul nu are cum să fie pregătit să facă față unei asemenea invazii.

”Nu sunt indo-europeni, sunt deci o etnie foarte deosebită, ceea ce ne apropie de problema din sfârşitul Imperiului Roman, când a fost invadat de populaţii din Africa, Asia. Trăim un lucru ca acum 2000 de ani, a invaziei Europei, care de bine, de rău, se cam unificase”, a susținut istoricul.

Găsirea unei soluții în criza imigranților nu este o misiune ușoară, mai crede Djuvara.

”Nu există formulă. Se va găsi, fiindcă totdeauna istoria găseşte soluţii, dar ele pot fi şi dramatice. Anume să se schimbe profilul Europei În mod foarte sensibil. Când avem mase, milioane de turci, algerieni, de nişte naţii foarte diferite de europenii noştri, se pot întâmpla fenomene de refuz”, a spus istoricul pentru Digi24.

Acesta a mai comentat și exodul românilor din ultimii 25 de ani.

”Românul, timp de veacuri, răspundea formulei Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i în ţara mea. Or, în mod extraordinar, într-o singură generație, generația copiilor mei, ca să spun aşa, au descoperit că e mai bine în altă parte. Dar asta e o preschimbare a mentalului colectiv. Noi, timp de veacuri, am fost stabili pe colțul ăsta, arcul carpatic şi Marea Neagră, şi Dunărea. Suntem nemișcați de 5.000 de ani și acum ne plimbăm în lumea întreagă și avem dorința de a ne stabili în altă parte”, a explicat Neagu Djuvara.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină