NATO va fonda un centru spațial în Franța. În 2019, Alianța a recunoscut spațiul drept al cincilea domeniu operațional
NATO va crea un centru de excelență în Franța care va fi dedicat exclusiv domeniului spațial. Ministerul forțelor armate franceze a anunțat, joi, că Alianța a acceptat propunerea de a amplasa un centru nou la Toulouse, transmite Janes.
NATO va fonda un centru spațial în Franța. Centrul de excelență va fi amplasat la Toulouse
Eticheta de „centru de excelență” face parte din Pactul pentru învățămânțul superior, ce a fost implementat de Direcția generală de relații internaționale și strategie. Scopul acestui pact este acela de a regenera și dezvolta sectorul de cercetători francezi asociați cu zona de apărare, a explicat Ministerul forțelor armate franceze.
Nu au fost dezvăluite detalii cu privire la data la care va fi lansat noul centru spațial, dar nici referitoare la cine va fi angajat acolo.
În anul 2019, NATO recunoștea spațiul drept domeniu operațional, alături de aerian, terestru, maritim și cibernetic. Demersul a permis Alianței să își sporească eficiența și să își sincronizeze eforturile în domenii multiple, precum și în cel spațial. Competențele esențiale ale ceea ce NATO numește „Space Domain Awareness” (conștientizarea domeniului spațial) se referă la informații, supraveghere și recunoaștere (ISR), navigare și sincronizare, vreme, apărare antirachetă și comunicare.
Veștile despre centrul de excelență ce va fi amplasat în Franța vinla circa patru luni după ce NATO și-a fondat Centrul Spațial la Baza Aeriană Ramstein din Germania. Găzduit în cadrul facilităților deja existente ale Comandamentului Aerian Aliat din bază, centrul are în prezent personal ce curpinde experți din Germania, Marea Britanie și Statele Unite, cu planuri de a introduce națiuni și personal suplimentar în anul următor.
„Anumite națiuni – inclusiv Rusia și China – dezvoltă sisteme anti-satelit care ar putea orbi, dezactiva sau doborî sateliți și ar putea crea resturi periculoase pe orbită”, spunea Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, în octombrie 2020, când intenția Alianței de a înființa centrul de comandă spațială de la Ramstein.„Trebuie să ne majorăm nivelul de înțelegere față provocările din spațiu și abilitatea noastră de a răspunde la ele”, adăuga el.
Oficialul spunea despre centrul de la Ramstein că „va fi un punct focal pentru asigurarea sprijinului spațial pentru operațiunile NATO, distribuirea informației și coordonarea activităților noastre”.