National Geographic despre Castelul Bran: Singurele lucruri înfricoşătoare sunt suvenirurile kitsch cu Vlad

Publicat: 08 10. 2018, 11:41

National Geographic a publicat un articol despre Castelul Bran, cunoscut printre turiștii străini drept Castelul lui Dracula.

Articolul a început ”Dracula a dormit aici. Sau poate nu”, autorul dorind să ofere un răspuns la întrebarea de ce castelul Bran este asociat cu Dracula.

În funcţie de sursele folosite de turişti pentru documentare, Vlad Ţepeş a petrecut o noapte sau două în fortăreaţa ce datează din secolul al XIV-lea sau e posibil să o fi atacat odată, notează publicaţia.

Dracula, care a prins viaţă datorită scriitorului Bram Stocker, îl are la bază pe domnitorul Vlad Ţepeş, care şi-a atras această poreclă pentru trasul în ţeapă al inamicilor. Iar astăzi, vizitatori din toată lumea ajung în Transilvania pentru a experimenta entuziasmul evocat în romanul lui Stocker.

Astfel, cei de la National Geographic s-au întrebat cum de a ajuns castelul Bran să fie cunoscut ca şi castelul lui Dracula din moment ce Stocker nu a vizitat Transilvania sau castelul.

” În anii 1960, când România a fost condusă de un guvern comunist, ţarii turismului au decis că ar putea fi avantajos să asocieze un loc cu Vlad Ţepeş (…)S-au uitat la toate castelele disponibile şi au decis că acest castel de la Bran, care păzea trecătoarea dintre Transilvania şi Valahia, arată suficient de gotic”, a precizat istoricul local Nicolae Pepene, citat de National Geographic.

Totodată, publicaţia mai notează că Regina Maria a locuit în castelul Bran între anii 1920-1938. Iar dincolo de zidurile groase, castelul dezvăluie turiştilor un labirint de camere, dar şi o curte interioară cu fântână.

„Sincer, cele mai înfricoşătoare lucruri de aici sunt suvenirurile kitsch cu Vlad, de vânzare la poarta castelului: căni de bere cu colţi, tricouri cu sânge şi sticle de vin cu sângele lui Dracula”, notează autorul articolului, Amy Alipio.