Nașul lui Sorin Blejnar, consilier de stat la Preşedinţie, audiat la DNA: „Am fost invitat în calitate de martor”

Nașul lui Sorin Blejnar, consilier de stat la Preşedinţie, audiat la DNA: „Am fost invitat în calitate de martor”

Consilierul de stat în Departamentul Securității Naționale al Administrației Prezidențiale, Adrian Daniel Moldoveanu, care este și nașul de cununie al lui Sorin Blejnar, a fost audiat de procurorii DNA ca martor în dosarul de corupție din Portul Constanța, informează Mediafax.

Moldoveanu a dat o declaraţie în calitate de martor ca urmare a faptului că numele său a fost invocat de mai multe ori în nişte discuţii dintre senatorul Mircea Banias şi Eugen Bogatu, fostul director al Direcţiei Domenii Portuare din Constanţa.

„Este de datoria oricărui cetăţean, dar mai ales a unei persoane aflate în funcţie publică, să sprijine, conform legii, anchetele derulate de procurori. Am fost invitat în calitate de martor şi mi-am făcut datoria”, a declarat Moldoveanu pentru sursa citată.

Moldoveanu a declarat procurorilor că îl cunoaște de foarte multă vreme de Eugen Bogatu, pentru că au făcut școala împreună, dar că nu l-a mai văzut de aproape șapte ani, potrivit unor surse judiciare.

Consilierul a mai mărturisit că a auzit de Mircea Banias după ce o persoană i-a cerut să se întâlnească cu el, lucru care nu s-a întâmplat, deoarece senatorul nu s-a mai prezentat. Prin urmare, Moldoveanu susține că nu a mai dorit să-l întâlnească, pe motiv că ar fi neserios.

Din cele 21 de persoane arestate în dosarul de corupție din Portul Constanța, doar 14 se mai află în arest preventiv.

Conform DNA, toţi cei implicaţi în această activitate infracţională acţionau în mod coordonat în scopul facilitării contrabandei cu mărfuri de orice gen, din afara graniţelor UE, în schimbul remiterii unor sume de bani sub formă de mită, funcţionarii vamali având atribuţia de a nu constata sau denunţa infracţiuni sau contravenţii comise la una din cele mai importante vămi din România.  

„Sumele de bani erau cerute cu o frecvenţă zilnică, în cuantum cuprins între 1.000 şi 7.000 USD pentru fiecare transport. În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat, în unele situaţii, cu sume cuprinse între 232.186,12 lei şi 8.280.932 lei pentru fiecare transport de marfă introdus ilegal”, se arăta într-un comunicat DNA.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei