NASA a trimis 800 de furnici în spaţiul cosmic, pentru a le studia comportamentul

Publicat: 19 01. 2014, 14:56

Agenţia spaţială americană a trimis opt colonii de furnici pe Staţia Spaţială Internaţională, pentru a observa modul în care acestea se comportă în condiţii de imponderabilitate.

Fiecare colonie, de dimensiunea unei tablete, este formată din aproximativ o sută de furnici, iar oamenii de ştiinţă şi-au propus să le studieze comportamentul în vederea construirii unor roboţi capabili să interacţioneze între ei, scrie Daily Mail.

Ideea proiectului a pornit de la faptul că furnicile din colonii se deplasează potrivit unor reguli stricte. Acestea îşi folosesc antenele şi simţul olfactiv pentru a vedea câte furnici se află în vecinătate.

Dar în condiţii de gravitaţie minimă, sistemul de comunicare al furnicilor este dereglat, astfel încât acestea trebuie să dezvolte un nou set de principii înnăscute pe care să le utilizeze pentru orientare.

Experimentul va fi urmărit de camere video, iar imaginile vor fi trimise pe Pământ, pentru a fi studiate.