Nadia Comăneci (59 de ani), unul dintre cei mai mari sportivi din istoria României, este stabilită de mai mulți ani în SUA. Din pricina pandemiei, fosta gimnastă spune că nu a mai călătorit nicăieri din luna martie și că abia așteaptă vaccinul anti-COVID, sperând la vremuri mai bune.
“Zeița de la Montreal” a fugit din Româniaîn 1989, înaintea căderii regimului comunist. În prezent, aceasta conduce, alături de soțul ei Bart Conner, o academie de gimnastică în Oklahoma. Pandemia de coronavirus i-a afectat totuși viața cotidiană.
„N-am mai ieșit din bârlog cu pandemia asta din martie, n-am mai călătorit nici măcar local pentru că este un risc care nu e necesar în momentul de față.
Dar să sperăm că ne vine rândul la vaccin și se mai deschid portițele de siguranță. Sunt în Oklahoma acum, normal că o să mă vaccinez”, a declarat Nadia Comăneci, potrivit digisport.ro.
„Pot să spun că a fost un an acest an extrem de dificil pentru țara noastră și pentru întreaga planetă în acest an pandemic. Să sperăm că această victorie a sportului care a revenit pe hartă în momentul de față (rezultatele obținute de gimnastele noastrela Campionatul European din Turcia, n.r.) aduce o bucurie și un zâmbet, o speranță că anul 2021 va fi mult mai bun decât acesta”, a transmis Nadia Comăneci.
De Crăciun, fosta gimnastă și-a încântat apropiații cu preparate culinare românești.
Felul principal de mâncare pentru masa de Crăciun în familia Nadiei Comăneci sunt sarmalele, preferatele marii campioane.
„Sărmăluțele în foi de viță sunt specialitatea mea. Am învățat de la mama să le prepar. La desert, Bart și Dylan au preferat îngheațată și fructe sau salată de fructe”, a dezvăluit Nadia Comăneci pentru ProSport.
Peste Ocean, „Zeița de la Montreal”, inclusă în memorialul International Gymnastics Hall of Fame, participă frecvent la diverse acțiuni sportive sau sociale.
Potrivit presei internaționale, Nadia Comăneci are o avere estimată la 25 de milioane de euro.