Mutilată de dragul frumuseții: O tânără a ajuns la spital cu arsuri după un banal tratament împotriva coșurilor (VIDEO)

Mutilată de dragul frumuseții: O tânără a ajuns la spital cu arsuri după un banal tratament împotriva coșurilor (VIDEO)
O tânără de 19 ani a trăit o experiență dramatică după ce în urma unui banal tratament împotriva acneei, efectuat la un salon de înfurmusețare, a suferit arsuri pe față, care au necesitat tratament medical. Salonul unde femeia și-a efectuat tratamentul și-a recunopscut vina dar refiză să o despăgubească pe tânără pentru trauma suferită și pentru urmele vizibile cu care a rămasm în urma procedurii cosmetice.
 

„Chiar de la începutul tratamentului am simţit că la faţă mă arde pe obrazul stâng. La cererea mea repetată am rugat să dea intensitatea mai încet. La final am întrebat dacă am ceva pe faţă, mi s-a spus că îmi va trece în cîteva ore”, a declarat femeia.

La trei săpătămâni de la ceea ce ar fi trebuit să fie un banal tratament antiacneic, Gabriela poartă pe obraz urmele unei arsuri. A mers la un cabinet care folosea un aparat de ultimă generaţie, bazat pe laser. Dar experienţa prin care a trecut a fost terifiantă. După accident, reprezentanţii salonului de înfrumuseţare au încercat tot felul de explicaţii, dar în final şi-au recunoscut vina.

” În data de 16.07, clienta a venit în Salonul nostru pentru efectuarea unui tratament antiacneic cu IPL. Operatoarea centrului nu a efectuat protocolul de lucru, respectiv efectuarea testului de toleranţă şi a efectuat în mod greşit tratamentul. Ca urmare, clienta a fost arsă pe faţă”, a consemnat Dumitrescu Ruxandra, directorul centrului de înfrumuseţare, pe fişa medicală a victimei.

Tânără, arsă pe față la salonul de cosmetică!

Embed: " />

Conducerea cabinetului a încercat iniţial să ajungă la o înţelegere cu tânăra.

„M-au întrebat dacă vrem sa o facem pe cale amiabilă, am acceptat, le-am cerut o mie de euro si urma sa discutam insa nu mi-au mai dat niciun semn”, a spus  victima.

Gabriela este hotărâtă să-i dea în judecată pe cei care i-au greşit tratamentul. Aşa că a depus o plângere la Secţia 21 de Poliţie.

Specialiștii declară că procedura la care a fost supusă Gabriela este una foarte delicată mai ales în timpul verii.

„Este foarte delicata procedura in timpul verii, aceasta procedura necesita o cunoastere profunda a tipului de piele”, a explicat dr. COSMINA GRIGORIU, estetician.

CRISTINA CIONBANU, comisar CPCMB, a declarat: „Trebuie să știm dacă domnișoara a depus reclamație la noi la protecția consumatorilor, iar apoi o echipă se va deplasa să facă o anchetă conform legislației în vigoare.”

Dacă inspectorii de la Protecţia Consumatorilor vor constata că salonul poartă întrega vină pentru cele întâmplate, atunci centrul de înfrumuseţare se va alege cu o amendă cuprinsă între 3 mii şi 30 de mii de lei, iar activitatea va fi suspendată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`