Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore după ce a furat mai mulți viței.
Pe 28 noiembrie, în intervalul orar 03.00 – 12.40, viței de diferite rase (bălțată românească și albastru belgian) au dispărut dintr-un grajd situat în localitatea Sărmășel Gară.
O zi mai târziu, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la o persoană bănuită de acest furt, scrie voceatransilvaniei.ro.
În urma acesteia, „au fost identificaţi 14 dintre viţeii sustraşi, aceştia fiind restituiţi persoanei vătămate. Bărbatul, în vârstă de 55 de ani din Iernut, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 30 noiembrie, acesta să fie prezentat instanţei de judecată, în vederea obţinerii unui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile”, potrivit unui comunicat al IPJ Mureș.