Un tânăr de 25 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost prins în flagrant de poliţiştii din Târgu Mureș în timp ce punea în circulaţie bancnote euro false. El a fost reținut pentru 24 de ore, apoi Judecătoria Târgu Mureș a dispus plasarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile.
„Cel în cauză a fost prins imediat după ce ar fi pus în circulaţie bancnote cu valoare nominală de 50 de euro, susceptibile a fi contrafăcute, în schimbul achiziţionării unor bunuri expuse spre comercializare pe un site de tranzacţii în mediul online”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureş.
Polițiștii au fost trei percheziţii domiciliare în judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud și au ridicat un autoturism, 126 de bancnote contrafăcute din cupiură de 50 de euro, trei telefoane mobile și mai multe înscrisuri.
Cercetările continuă.
„Pe această cale, cetăţenii de pe raza judeţelor Mureş şi Bistriţa-Năsăud, care, în urma unor tranzacţii recente efectuate au intrat în posesia unor bancnote cu valoare nominală de 50 de euro, despre care există suspiciuni că ar fi contrafăcute, sunt îndemnaţi să verifice autenticitatea acestora la unităţile autorizate şi să anunţe, de îndată, organele de poliţie”, a mai transmis IPJ Mureş.