Muncitori din Sri Lanka înjurați și obligați de patronul român să se dezbrace de salopete în stradă, la Alba Iulia. Acesta nici nu i-a plătit la timp
Muncitorii reclamă că patronul firmei din Alba Iulia la care erau angajați cu contracte individuale de muncă nu i-ar fi plătit la timp, ar fi avut un comportament abuziv și i-ar fi obligat să se dezbrace de uniforme în plină stradă și să părăsească șantierul.
Patronul român le-a pus și viața în pericol
„Inițial, prima plată a salariului s-a făcut doar după o lună și jumătate, iar ulterior plata salariilor s-a făcut după două luni și jumătate. Având în vedere acest aspect, subsemnații am solicitat lămuriri dlui B. T. – director executiv al firmei.
În momentul în care am solicitat lămuririle legate de neplata salariului față de subsemnații, dl. B. T. a avut un comportament abuziv în sensul că ne-a adresat injurii, ne-a vorbit pe un ton ridicat, existând o înregistrare audio-video în acest sens, ne-a întrebat dacă dorim să muncim, iar în caz contrar să ne dezbrăcăm de uniforma de lucru și să părăsim șantierul”, se precizează în acțiunea muncitorilor srilankezi.
Aceștia susțin că incidentul s-a petrecut în zona stradală aferentă șantierului unde își desfășurau activitatea de muncă. „Ulterior, au mai avut loc astfel de situații, de la solicitări ale dlui B. de a efectua activități care ne pun în pericol viața (de a curăța cifa de la un camion în timp ce aceasta era funcțională) și până la amenințări că nu ni se va permite să muncim într-un alt loc, fără acordul său”, au mai susținut muncitorii, citați de Alba24.
CNCD urmează să ia în discuție plângerea muncitorilor din Sri Lanka.