Statistica Băncii Naționale a României (BNR) arată că la oraș există un număr mare de bancomate, în timp ce la țară sunt foarte puține. Mai exact, la oraș sunt instalate 90% din bancomate, iar la țară restul de 10%, scrie Realitatea.
În România, există 51,6 ATM/100.000 de locuitori, respectiv circa 4 ATM/100 km pătraţi.
Dintre cele 3.186 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) aflate pe teritoriul României, există bancomate în 1.055 (32%), dar ele acoperă o populaţie de 13,4 milioane de oameni (aproximativ 71% din populaţia totală rezidentă în vârstă de peste 15 ani), conform BNR.
Mediul urban deține 8.750 de bancomate, iar mediul rural 1.077 de bancomate.
BNR atrage atenţia că deşi aproape jumătate din populaţia României locuieşte în mediul rural procentul de bancomate şi unităţi bancare din zonele rurale este considerabil mai mic decât în mediul urban, conform sursei citate.
Banca Națională susține că „Această discrepanţă subliniază faptul că infrastructura bancară rămâne puternic concentrată în zonele urbane, unde cererea pentru servicii financiare şi accesul la tehnologie sunt mai mari, în timp ce în mediul rural accesul la astfel de facilităţi rămâne mai limitat. O soluţie în acest sens ar putea fi reprezentată de amplasarea de bancomate într-o măsură mai ridicată în afara proximităţii unităţilor bancare teritoriale“.