Muftiul Murat Iusuf, despre moscheea care se va construi la București: Nu va fi cea mai mare moschee din Europa
Liderul comunității musulmane din România, muftiul Iusuf Murat, spune despre moscheea care se va ridica la București că nu va fi cea mai mare din Europa, ci că va avea o capacitate de 1.000 de persoane.
În plus, pe lângă lăcașul de cult vor mai fi construite și alte câteva anexe, potrivit ziare.com.
„Nu va fi cea mai mare moschee din Europa. Când am făcut o astfel de afirmație cu cea mai mare moschee am vrut să evidențiez rolul pe care îl are statul român față de comunitatea turco-tătară din România, dar din păcate cu o astfel de afirmație am fost înțeles greșit. Proiectul constă într-o simplă moschee cu o capacitate maximă de o mie de persoane, un parc pentru copii, constă într-un loc de abluțiune care este specific, deci este o anexă care vine în mod special în lăcașele de cult musulmane”, a explicat muftiul.
Acesta precizează că nu știe de unde a apărut ideea universității, mai ales că proiectul include doar o școală de vară unde familiile își pot trimite copiii pentru a învăța abecedarul religiei islamice de la un duhovnic avizat de instituția pe care o reprezintă.