Motociclist prins beat: Nu conduceam, împingeam o roabă și am băut doar ceai de struguri
Un motociclist prins, miercuri, în stare de ebrietate pe DN2 E85, în apropiere de localitatea Poșta Câlnău, le-a spus polițiștilor că el de fapt nu conducea ci împingea o roabă, potrivit Mediafax.
„Nu, am avut o roabă, mergeam cu o roabă„, a spus motociclistul.
Mai mult, când a fost întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice acesta a spus că nu a băut altceva în afară de ceai de struguri.
„Excluzând ceaiul de dimineaţă? OK, să zicem. De obicei, fac ceai de struguri, un ceai de struguri şi câteodată un ceai de prune mai merge. Şi-am mers cu roaba, dar băieţii, foarte amabili, m-au condus, nu-i nicio problemă„, a spus amuzat bărbatul.
Acesta riscă dosar penal pentru că a circulat pe drumurile publice fiind sub influența băuturilor alcoolice.
„Buzoianul în vârstă de 55 de ani a circulat cu motocicleta pe DN2E85, în localitatea Poşta Câlnău, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta fiind testat cu aparatul Drager care a indicat o valoare de 0,77 miligrame/litru alcool în aerul expirat, motiv pentru care i-a fost suspendat permisul de conducere şi riscă dosar penal„, a declarat Marian Toader, agent principal al IPJ Buzău.