Un bărbat din Paris și-a chemat în instanță fostul angajator pentru un motiv incredibil: acesta se plictisea prea mult la job.
Acesta susține că jobul său la compania Interparfums, între 2010 și 2014 era prea plictisitor și i-a provocat suferințe emoționale și fizice. Acesta cere despăgubiri de 360.000 de euro, potrivit cariereonline.ro.
Acesta primea 3.500 de euro pe lună, dar nu făcea mai nimic. Era responsabil de servicii generale în compania specializată în conceperea și distribuția de parfumuri, dar spune că era considerat omul bun la toate și i se cereau servicii precum luarea copiilor șefilor de la școală. Lucra cam 20-40 de minute pe zi. Pentru că avea așa de puțin de lucru de multe ori era trimis acasă.
Potrivit avocatului său, bărbatul a intrat în depresie și a avut un accident rutier din cauza unei crize de epilepsie. A intrat în comă, și a avut nevoie de un concediu medical prelungit.
Se pare că această lipsă de activitate i-a provocat parizianului vinovăție și rușine pentru că era plătit fără să facă nimic.
Compania respectivă susține că el a lipsit peste șase luni de la muncă. De aceea a și fost concediat în 2014. Cazul este analizat la tribunalul muncii din Paris, urmând ca o decizie să fie anunțată în iunie.