Motivul pentru care un bărbat de 224 de kilograme, din Botoșani, a murit. Sora lui, de 240 de kilograme, a decedat recent
Un bărbat de 224 de kilograme, din Dorohoi, județul Botoșani. a murit din cauza obezității sale extreme, la scurt timp după ce sora lui, de 240 de kilograme a decedat. El a fost transportat la spital de 12 pompieri.
Avea probleme respiratorii din cauza obezității
Bărbatul de 42 de ani a murit, marți, din cauza unor probleme de respirație care au apărut pe fondul obezității morbide, conform știrileprotv.
El a fost adus la spital de 12 pompieri într-o stare foarte gravă. „Prezenta insuficienţă respiratorie cronică acutizată, bronhopneumopatie obstructivă cronică acutizată, cord pulmonar cronic decompensat, fibrilaţie atrială, comă cauzată de acumularea exceivă de dioxid de carbon în sânge, obezitate morbidă. A fost internat direct la terapie intensivă. Din păcate, în ciuda eforturilor colegilor, în după-amiaza zilei de marţi a suferit un stop cardiac ireversibil, fiind declarat decesul. Prognosticul a fost extrem de rezervat de la început”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei, managerul SJU Mavromati.
Sora lui, decedată din aceeași cauza
Acesta a murit la scurt timp după ce și sora lui de 240 de kilograme a avut aceeași soartă. Cauza decesului femeii a fost tot din cauza obezității morbide.
Familia sa spune că începuse să ia în greutate în ultimele două luni. Ea se deplasa cu dificultate pânî și în casă, având nevoie de un cadru.
În România, rata obezității va crește până la 35% în 2025, de la 22-25%, cât este în prezent. Țara noastră are cel mai slab nivel de pregătire, dintre țările UE, pentru gestionarea obezității.