Motivul pentru care s-a predat Daniel Dragomir: Vrea să beneficieze de legea potrivit căreia instanţele pot să refuze predarea unor condamnaţi fugari pe motiv că sunt rezidenţi în Italia
Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, care a fost condamnat definitiv la închisoare pentru fapte de corupție și a fugit din România chiar înainte de condamnare, s-a predat la Bari, în contextul în care Parlamentul italian a adoptat o modificare legislativă care elimină posibilitatea ca instanţele să refuze predarea unor condamnaţi fugari pe motiv că sunt cetăţeni italieni sau rezidenţi în Italia.
Cu toate acestea,schimbarea din legislaţie nu a intrat încă vigoare, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare, care au mai menționat că fostul ofițer SRI şi-ar fi stabilit rezidenţa în Italia unde a dezvoltat şi o afacere în domeniul IT şi speră să beneficieze de legea încă în vigoare care permite refuzul predării rezidenţilor.
În prezent, legea din Italia permite instanţelor de apel să refuze predarea în alte state europene a unor persoane condamnate dacă acestea sunt cetăţeni italieni sau rezidenţi în Italia.
Articolul 13 din legea Guvernului supusă avizului parlamentar nr. 201, modifică radical articolul 18 din legea 22/2005 şi menţine doar 3 motive de refuz al predării, respectiv în caz de amnistie, în cazul principiului ne bis in idem (un principiu de drept care limitează sancţionarea unei persoane pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care a fost deja achitată sau condamnată printr-o hotărâre definitivă) sau dacă subiectul mandatului european de arestare era minor sub 14 ani la data săvârşirii faptei.
Cu toate acestea, noua lege elimină celelalte condiții de refuz al predării sau de punere în aplicare a unui mandat european de arestare.
Daniel Dragomir vrea să beneficieze de legea potrivit căreia instanţele pot să refuze predarea unor condamnaţi fugari pe motiv că sunt rezidenţi în Italia
Ce spune articolul r) al Art. 18 legea 22/2005 – Refuzul predării, conform sursei citate:
„Instanța de apel refuză predarea în următoarele cazuri:
r) dacă mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de securitate care privează libertatea personală, dacă persoana solicitată este un cetățean italian, cu condiția ca instanța de apel să prevadă că o astfel de pedeapsă sau măsură de securitate este executată în Italia în conformitate cu legea sa internă”.
Sursele G4media.ro au afirmat că “Curtea de Casaţie de la Roma a interpretat rezidența în Italia ca fiind asimilată cetăţeniei italiene. Modificarea care elimină acest motiv de refuz a trecut de ambele camere de la Roma. Au adoptat forma definitivă a legii pe 29 ianuarie 2021 şi urmează promulgarea de către preşedinte şi publicarea în Gazeta oficială. Dragomir este acum într-o cursă contra-cronometru până la intrarea în vigoare a noii legi”.
Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir s-a predat autorităților italiene
Daniel Dragomir s-a predat autorităților italiene, la Bari. În iulie 2020, Daniel Dragomir a fost condamnat definitiv la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani și participație improprie la fals în inscrisuri sub semnătura privată.
Acesta se află, în prezent, în Penitenciarul din Bari și așteaptă să fie prezentat în fața instanței de judecată, pentru validarea mandatului european de arestare, emis pe numele său.
Daniel Dragomir este acuzat că ar fi dat o serie de informații unui om de afaceri libanez și l-ar fi atenționat pe acesta că este monitorizat de colegii săi de la Direcția de Securitate Economică. În schimbul protecției, Daniel Dragomir a primit de la afacerist sume foarte mari de bani, dar și o mașină de lux. În momentul comiterii faptelor, Daniel Dragomir era ofițer activ al SRI. Ulterior, el a fost concediat și plasat sub urmărire penală în mai multe dosare.
În același dosar, soția lui Daniel Dragomir a fost condamnată la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, cuplului i-a fost confiscat peste 1 milion de lei.
Înainte de decizia definitivă a instanței în cazul său, Daniel Dragomir a plecat din România, ieșind din țară cu mașina, printr-o vamă din Arad.