Motivul pentru care a fost ucisă Marina Gavril, doctorița din Brăila. S-a aflat ce a făcut inculpatul imediat după ce i-a luat viața

Motivul pentru care a fost ucisă Marina Gavril, doctorița din Brăila. S-a aflat ce a făcut inculpatul imediat după ce i-a luat viața
Sursa foto: captura video B1 TV

S-a aflat posibilul motiv pentru care doctorița Marina Gavril, din Brăila, a fost ucisă.

Se pare că individul a ucis-o pentru a-i fura banii. Aceasta este concluzia procurorilor care anchetează oribila crimă, care a avut loc pe 16 iulie și care a îngrozit întreaga țară.

Ce a reieșit în urma probelor strânse

În urma probelor a reieșit faptul că individul de 39 de ani, care a intrat peste doctoriță în cabinet, a vrut să o tâlhărească. El i-a furat telefonul mobil și un card, de pe care a retras bani de la mai multe bancomate, informează Știrile Pro TV.

Inculpatul a fost dus, luni, în fața procurorilor, pentru a-i fi prezentate probele care i-au condus către el, în anchetă.

Nu sunt vinovat”, a răspuns inculpatul atunci când a fost întrebat dacă e vinovat.

Procurorii au anunțat că au schimbat încadrarea juridică a faptei din omor calificat cu premeditare în omor calificat săvârșit pentru a ascunde o altă infracțiune, și anume tâlhăria.

Faptul că a folosit o armă albă și că i-a violat doctoriței sediul profesional reprezintă elemente agravante. Este prima dată când anchetatorii vorbesc despre motivul crimei.

Prin violențe extreme a sustras cardul și telefonul victimei, după care a părăsit locul faptei și a mers în municipiul Galați, unde a făcut două tranzacții, de fapt zece tranzacții a încercat să facă. Două tranzacții i-au reușit, pentru că erau fonduri indisponibile„, a precizat procuror Ionel Gâlcă, procuror șef Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Ce a spus avocatul inculpatului

Ora crimei a fost, cu aproximație, 12, iar suspectul a fost identificat după semnalul telefonului mobil al victimei, detectat în casa individului. Bărbatul a plecat apoi la Galați, să scoată banii de pe card.

”Avocat Mihai Drăgan, avocatul inculpatului: Se pare că a fost furat un card de pe care au fost retrase mai multe sume de bani.

Reporter: Despre ce sume e vorba?

Mihai Drăgan: Nu este vorba despre sume mari, ar fi fost retrase, de trei ori, câte 900 de lei„.

Avocat Gigel Potrivitu, avocatul familiei victimei: ”Această schimbare a încadrării juridice, în mod evident, reprezintă o îngreunare a situației inculpatului și o apropiere a încadrării juridice de reala situație de fapt„.

Probele video și analizele de ADN sunt cele care au condus anchetatorii către Mihai Maricel, un invidid de 39 de ani cu antecedente penale. El nu a recunoscut că e vinovat, până acum.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`