Locuitorii cartierului Mitică Apostol din Ploiești au primit cu stupoare vestea mutării unei stații de autobuz, din cauza gropilor prea mari care riscau să afecteze starea tehnică a autobuzelor. De fapt, nici nu au primit vestea, pentru că nu existat nicio informare oficială privitoare la acest aspect.
Acum, pentru a ajunge la stația de autobuz aflată la marginea DN1A, vizavi de locația veche, localnicii trebuie să își pună viața în pericol, traversând printre mașinile care trec în viteză. În zonă, nu există o trecere de pietoni care să le faciliteze traversarea sigură, potrivit Observatorul Prahovean.
Pentru a clarifica situația, Observatorul Prahovean a cerut un punct de vedere al TCE Ploiești, compania de transport public din Ploiești. Reprezentanții societății au precizat că decizia de a muta stația a fost luată pentru protejarea stării tehnice a autobuzelor, întrucât gropile din vechea stație erau atât de adânci încât puteau provoca avarii serioase autobuzelor. TCE Ploiești precizează că Primăria Ploiești a fost înștiințată de această situație încă din 2023, însă nu s-a făcut nicio investiție pentru a remedia problemele care au fost sesizate.
„Pe traseul 39B – cap de linie, la intrarea din DN, datorită disfuncționalităților din carosabil, respectiv diferența de nivel si gropile existente în asfalt – autobuzele societății nu mai pot efectua virajul dreapta – pe strada Energiei, pentru a evita evenimentele rutiere, practic a imposibilității încadrării normale pe benzile de mers și distrugerea mijloacelor de transport în comun, prin acroșarea bara spate/față, podea, cutie de viteză”, se arată în răspunsul oferit de TCE Ploiești.