Motivarea instanței: Incendiul de la Maternitatea Giulești, de la încălcarea unor reguli esențiale de siguranţă

Publicat: 26 03. 2014, 20:02
Foto: evz.ro

Incendiul de la Maternitatea Giulești, în urma căruia șase nou-născuți au murit și alți cinci au fost răniți, a fost determinat de încălcarea unor reguli esenţiale pentru funcţionarea în siguranţă a unităţii, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei Sectorului 6.

„Incendiul a fost determinat de încălcarea unor reguli esenţiale pentru funcţionarea în siguranţă a unităţii, verificarea cu regularitate a instalaţiei electrice fiind necesară pentru înlăturarea riscurilor de scurtcircuitare şi incendiu, iar obligaţia de supraveghere în permanenţă a pacienţilor fiind primordială în activitatea de terapie intensivă”, se arată în motivarea instanței, relatează Mediafax.

Judecătoria Sectorului 6 mai subliniază, în motivare, că „decesele şi vătămările corporale s-au produs chiar într-o unitate sanitară, instituţie ce este înfiinţată tocmai pentru a salva de la deces, prin acordarea tratamentelor medicale şi supravegherea pacienţilor”.

„În ceea ce priveşte sursa de iniţiere a incendiului, s-a stabilit că aceasta a fost supraîncălzirea elementelor de contact ale ştecherului cablului de alimentare cu energie electrică a aparatului de aer condiţionat”, se mai precizează în documentul citat.

Instanța mai arată că supraîncălzirea elementelor de contact ale ştecherului a fost determinată de mai mulți factori, între care utilizarea aceleiaşi prize pentru alimentarea aparatului de aer condiţionat AC 1 şi a hotei cu flux laminar, utilizarea repetată a prizei de către consumatori electrici diferiţi sau oxidarea superficială a ploturilor de metal ale ştecherului datorită prezenţei oxigenului în atmosfera încăperii.

Incendiul a izbucnit în 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” – Maternitatea Giuleşti.