Motivarea eliberării lui Dumitru Dragomir: Nu are antecedente penale și niciun motiv să fugă din țară

Motivarea eliberării lui Dumitru Dragomir: Nu are antecedente penale și niciun motiv să fugă din țară

Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir este cercetat în libertate pentru că nu are antecedente penale, este căsătorit şi pensionar. Acestea sunt principalele motive pentru care nea Mitică de la Ligă a ieşit cu zâmbetul pe buze din sala de judecată, chiar dacă e acuzat de delapidare şi spălarea a trei milioane de euro.

În plus, magistraţii nu a putut proba cu exactitate presupusa colaborare între  Dragomir şi omul de afaceri Mihai Corbu.

Potrivit procurorilor, în perioada 2011 – 2013, Dumitru Dragomir,  în baza unei înţelegerii cu omul de afaceri  Mihai Corbu  i-ar fi convins pe membrii LPF să aprobe plata unui comision în valoare de  aproape 3 milioane de euro, reprezentând  contravaloarea unor servicii de intermediere  fictive.

„A adoptat în mod constant o atitudine cooperantă, punând la dispoziţia organului de urmărire penală mai multe documente şi înregistrări necesare pentru justa soluţionare a cauzei”, a menţionat magistratul Alexandru Nestor în motivarea sentinţei de luni 7 aprilie, potrivit adevărul.ro.

Potrivit motivării instanţei, fostul şef al LPF nu putea fi privat de libertate nici prin invocarea unor raporturi ale acestuia cu inculpatul Corbu Mihai.

„În mod constant, inculpatul Dumitru Dragomir a arătat că nu-l cunoştea pe co-inculpatul Corbu Mihai anterior ca acesta să-i fie prezentat de martoriul Tărărău Adrian. Mijloacele de probă administrate în cauză nu au forţa juridică necesară a demonstra că inculpatul Dragomir Dumitru l-ar fi cunoscut anterior pe inculpatul Corbu Mihai, astfel încât delegarea SC Capital Properties SRL drept intermediar al vânzării drepturilor TV să constituie un act specific infracţiunii de delapidare”, se mai arată în motivarea magistraţilor, care precizează şi faptul că nu au fost dovezi suficiente pentru a proba legătura dintre Mitică Dragomir şi omul de afaceri Mihai Corbu.

Cu toate acestea, magistraţii nu au  exclus deocamdată existenţa unei înţelegeri între Dragomir şi Corbu.

De asemenea, din dosarul lui Mitică lipsesc antecedentele şi nu are niciun motiv să fugă din ţară, cu atât mai mult cu cât e căsătorit şi pensionar.

Astfel, Dumitru Dragomir a fost eliberat sub control judiciar el trebuind să respecte o serie de obligaţii.  Mitică de la Ligă trebuie să se prezinte la procurori, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat. De asemenea, este obligat să informeze instanţa sau pe anchetatori cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la poliţie, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat.

Fostul preşedinte al LPF  a fost reţinut de procurorii bucureşteni, în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I sub acuzaţiile de delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani,  după ce ar fi prejudiciat Liga cu trei milioane de euro la vânzarea unor pachete din drepturile de televizare a meciurilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`