Peste 200 de Moși Crăciun și Crăciunițe au alergat, luni seară, pe un traseu de trei kilometri din Sibiu pentru o cauză nobilă. Evenimentul caritabil „Marea MoșMondeală” a ajuns la cea de-a șaptea ediție.
Persoane de toate vârstele au putut participa la întrecere, unii au venit alături de animalele de companie, iar alții și-au adus toată familia sau colegii, informează observatornews.
„E o cursă la care nu ai cum să fi trist, aşa mi se pare. Şi ne bucurăm tare mult că uite în preajma de Crăciun oamenii oricum sunt buni şi arată lucrul ăsta şi ne ajută şi pe noi”, a explicat organizatorul.
La finalul traseului, moșii și crăciunițele au fost așteptați cu câte un premiu. Cursa a avut un scop caritabil. Banii adunați se duc către o echipă de baschet în scaun rulant, „Zburătorii”, pentru a putea participa la competiții naționale.
Și turiștii care se aflau în Sibiu s-au bucurat de acest eveniment, de atmosfera de sărbători și de gestul caritabil.
„Noi serveam masa. Am ieşit să vedem ce se întâmplă că era gălăgie şi chiar impresionant, ce pot să spun, chiar frumos. Ne bucurăm de atmosfera de aici. Totul este excepţional, totul e la superlativ”, a spus o turistă.
Astfel de evenimente au loc în fiecare an înainte de Crăciun în orașele mari din toată lumea. În Sibiu, maratonul Moșilor a devenit o tradiție care reușește să aducă la un loc oamenii pentru a lupta pentru un scop caritabil.