Monumentul controversat din Piața Revoluției a fost aprobat, pentru că la dosar nu s-a adus și o schiță a lui, susține Gabriela Firea (VIDEO)

Monumentul controversat din Piața Revoluției a fost aprobat, pentru că la dosar nu s-a adus și o schiță a lui, susține Gabriela Firea (VIDEO)
Foto: Fluierul.ro

Trebuie să se vină cu o exemplificare pentru a vedea ce se amplasează pe străzile Capitalei, a declarat primarul general Gabriela Firea, în legătură cu monumentul extrem de contestat, amplasat în Piaţa Revoluţiei. Municipalitatea a luat decizia ca edificiul, care stârneşte amuzamentul trecătorilor, să fie demolat, informează B1 TV.

”A fost o colaborare între Primăria Capitalei și Prefectura Minicipiului București. Intențiile au fost bune. Evenimentul se încadra într-o expoziție denumită Kulturama. Nu s-a adus la dosar și schița, deci nu a fost o fotografie cu ce se va întampla, toată lumea a fost de bună credință, nimeni nu a vrut să înăbușe actul artistic”, a declarat Firea.

Monumentul controversat din Piața Revoluției a fost aprobat, pentru că la dosar nu s-a adus și o schiță a lui, susține Gabriela Firea

#DIRECT_ONE_1lsoaw#

Primăria Capitalei a decis demontarea lucrării amplasate de Kartell Media în Piață Revoluției, ca urmare a numeroaselor sesizări ale cetățenilor care s-au declarat ofensați de caracterul controversat al acesteia.

Scopul acestui parteneriat îl constituia susţinerea proiectului Kulturama – un proiect care sprijină, promovează şi ajută la dezvoltarea tinerilor artişti din Bucureşti. Cel care a realizat acest monument se numeşte Marius Leonte. Acesta susţine că lucrarea se numeşte „Neaşteptatul". Mulţi care au observat sculptura din Piaţa Revoluţiei au susţinut că seamănă mai degrabă cu un falus.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)